UPS Romania reduce timpii de livrare pentru expeditiile de export

20

UPS Romania anunta imbunatatirea serviciului de export pentru patru judete din estul Romaniei: Bacau, Iasi, Neamt si Vaslui. Timpul de livrare internationala a expeditiilor de export preluate din principalele orase si centre industriale din regiune este redus cu o zi, atat pentru serviciile Express, cat si pentru serviciile Non-Express, oferindu-le clientilor UPS acces mai rapid la piete internationale.

 

Solutia raspunde nevoilor de transport ale companiilor multinationale si IMM-uri care activeaza in principalele industrii din regiune, precum: textile-confectii, incaltaminte-pielarie, ambalaje, outsourcing, industria vinului, industria farmaceutica, industria plastica sau cea de prelucrare a lemnului.

 

Serviciul de export este imbunatatit in 12 orase din cele 4 judete, respectiv:

– in judetul Bacau, orasele: Bacau, Comanesti, Onesti;

– in judetul Iasi, orasele: Iasi, Targu Frumos, Bratuleni;

– in judetul Neamt, orasele: Piatra Neamt, Roman, Savinesti;

– in judetul Vaslui, orasele: Barlad, Husi, Vaslui.

 

Imbunatatirea serviciului oferit in aceasta regiune urmeaza deschiderii noului centru operational din Timisoara si imbunatatirii serviciului de import oferit in doua centre de afaceri importante din vestul si centrul tarii, Oradea, respectiv Sibiu.

 

UPS este prezent pe piata din Romania din 1990 si opereaza in mod direct incepand cu anul 2008. In prezent, UPS Romania are doua centre operationale in tara, in Otopeni si in Timisoara, precum si un punct pentru logistica pe baza de contract in Otopeni. Centrele operationale UPS Romania se conecteaza la reteaua globala UPS prin intermediul a doua zboruri zilnice dedicate intre aeroporturile Otopeni, respectiv Timisoara, si centrul aerian european al UPS din Köln/Bonn, Germania. UPS Romania are 135 de angajati si o flota de transport rutier compusa din 80 de vehicule detinute de UPS si de subcontractori.