Un presupus prototip de OnePlus 5 surprins în ”sălbăticie”

- Adrian Ungureanu
117

Au apărut și primele imagini reale cu ceea ce ar putea să fie noul ”ucigaș de giganți” al companiei chineze OnePlus. Un presupus prototip de OnePlus 5 a fost fotografiat în ”sălbăticie” ocazie cu care mai aflăm câteva lucruri.

Zilele trecute a apărut o randare care indica faptul că OnePlus 5 va veni cu cameră duală, dar cei doi senzori ar fi fost poziționați pe orizontală, contrazicând scăpările anterioare care sugerau o așezare pe verticală. Această nouă imagine, însă, confirmă zvonurile mai vechi.

Dacă modelul din imagine chiar este OnePlus 5, putem observa că design-ul, cel puțin de la spate, nu este foarte schimbat față de modelul OnePlus 3T. Nu vedem nici un senzor de amprentă pe capacul din spate al telefonului, ceea ce înseamnă că senzorul se va regăsi tot în față.

Lansarea noului OnePlus 5 a fost confirmată de companie pentru această vară, dar nu a precizat data exact, încă. Este așteptat, însă, ca lansarea noului telefon să aibă loc în prima lună de vară, adică luna viitoare.