Un magazin Samsung din Singapore a luat foc!

- Adrian Ungureanu
535

Știrile incendiare despre Samsung se țin lanț. Au fost o sumedenie de știri cu Samsung în care cuvinte precum ”foc” sau ”incendiu” au tot apărut.

Mai întâi a fost scandalul bateriilor incendiare de pe telefoanele Galaxy Note 7, apoi un incendiu la o fabrică de baterii din China, iar acum în Singapore, cu doar o zi înaintea lansării noilor Galaxy S8 și S8 Plus, aflăm că a luat foc un magazin Samsung.

Incendiul care a izbucnit în magazinul aflat în centrul comercial AMK Hub din Singapore a afectat și magazinele alăturate care au trebuit să-și suspende temporar activitatea din motive de siguranță.

”Am fost informați în legătură cu magazinul Samsung Experience din AMK Hub, la primele ore ale zilei de marți. Incendiul a fost stins de sistemele de incendiu din magazin și nimeni nu a fost rănit în urma acestui eveniment. Momentan evaluăm daunele și colaborăm împreună cu autoritățile pentru a determina cauzele”, au afirmat oficialii Samsung, într-o declarație oficială, transmisă în urma acestui incident.

Se pare că Samsung încă nu a trecut complet de perioada tulbure prin care trece, gigantul sud-coreean fiind afectat atât de problemele legate de telefoanele Galaxy Note 7, cât și de scandalul de corupție în care sunt implicați importanți oficialii ai grupului, inclusiv moștenitorul imperiului Samsung, Lee Jae-yong, care a fost arestat.