TSMC va investi 20 de miliarde de dolari într-o nouă fabrică pentru a-și păstra contractul cu Apple

- Adrian Ungureanu
315

Taiwan Semiconductor Manufacturing Company, prescurtată TSMC, a anunțat că va investi 20 de miliarde de dolari într-o nouă fabrică de procesoare pentru dispozitivele mobile, în care să producă chip-uri pe arhitectură de 3nm și pentru a-i menține fericiți pe cei de la Apple, cel mai important client al său.

Companii precum Qualcomm, MediaTek și Apple își proiectează propriile procesoare, dar compania care le produce este TSMC, iar principalii să-i concurenți sunt Samsung și Intel.

Qualcomm și MediaTek mai apelează din când în când și la alți contractori, dar Apple este clientul numărul 1 al celor de la TSMC, cele două companii menținându-și colaborarea de câțiva ani încoace. Anterior Apple apelase și la Samsung, dar TSMC a rămas singura care produce procesoarele Apple Axx.

Investiția este uriasă. Ca un grad de comparație, țări precum Cipru sau Cambodgia au avut în 2016 un PIB de 20 de miliarde de dolari. Miza principală este aceea de a începe producția în 2022 de procesoare pe o arhitectură de doar 3nm. În prezent cea mai mică arhitectură este de 10nm. O arhitectură înseamnă în primul rând reducerea consumului de energie, în timp ce este permisă și creșterea performanțelor.

Planul de investiții ale celor de la TSMC ține, însă, cont și de faptul că vrea să-și asigure contracte cu Apple și ceilalți dezvoltatori de procesoare și în anii care urmează.