TP-LINK a lansat doua noi routere cu tehnologii inovatoare in domeniu la MWC 2015

22

TP-LINK a lansat in cadrul evenimentului MWC 2015 de la Barcelona noi produse inovatoare in domeniul retelisticii. Touch P5 este primul router echipat cu ecran tactil de 4.3 inci, iar tehnologia touchscreen usureaza procesul de configurare si folosirea dispozitivului. Archer MR200 este primul router din gama 4G LTE, proiectat sa ofere solutii de conectare multiple pentru exploatarea retelelor wireless de acasa si de la birou.

 

Routerul TP-LINK Touch P5 se poate lauda pe langa ecranul tactil si cu o serie de specificatii tehnice deosebite.Ecranul tactil capacitiv de 4.3 inci reprezinta o inovatie a felului in care utilizatorii interactioneaza cu echipamentele de retelistica si permite un control mai intuitiv al router-ului, astfel ca se ofera informatii in timp real despre starea retelei. In plus, gadget-ul foloseste sticla securizata pentru o durabilitate si o rezistenta crescute.

Touch_P5

Ecranul TP-LINK Touch P5 se bazeaza pe un chipset STMicroelectronics, independent de procesorul principal. Rezultatul este o interfata care raspunde rapid la comenzi, fara sa fie afectate vitezele de transfer sau restul functiilor. Interfata a fost conceputa ca sa usureze adaptarea utilizatorilor si acces usor la functii precum configurarea retelei wireless, configurarea serverelor de printare si de partajare a fisierelor, setarea serverelor media sau WPS Matching.

 

Touch P5 ofera viteze de transfer combinate de pana la 1900 MB/s, bazandu-se pe procesorul Broadcom de 1 GHz. Raza de acoperireeste asigurata de cele trei antene Dual band omnidirectionale. Routerul este echipat de asemenea cu cele mai rapide porturi Gigabit WAN si LAN.

 

Router-ul dual band Archer MR200 ofera o acoperire wireless stabila si viteze de pana la 300 MB/s in banda de 2.4GHz si de pana la 433 MB/s in banda de 5 GHz. Noutatea adusa de acest produs consta in suportul pentru conexiunile 4G FDD si TDD LTE, existand astfel posibilitatea partajarii unei conexiuni Mobile Broadband WAN.

Archer_MR200

Archer MR200 exploateaza la maximum posibilitatile oferite de 4G, asigurand o conexiune Mobile Broadband oricand si oriunde. Combinarea suportului 4G cu cele 4 porturi LAN integrate si cu port-ul WAN destinat conexiunilor de tip ADSL sau prin cablu, a rezultat intr-un router care ofera pe langa viteze crescute, stabilitate imbunatatita si o flexibilitate caracterisitica retelelor mobile.

 

Router-ul suporta viteze de descarcare de pana la 150 MB/s (valoare influentata de viteza retelei 4G folosite). Avantajele acestei tehnologii devin evidente daca comparam viteza de pana la 150 MB/s cu vitezele de 24Mbps si 100 MB/s, asigurate de banda standard ADSL, respectiv VDSL. Punerea in functiune a noului Archer MR 200 presupune parcurgerea a trei pasi simpli: conectarea la priza, conectarea la Internet si instalarea cardului SIM 4G.