Tesla a cumpărat SolarCity pentru 2,6 miliarde de dolari

268

Mai degrabă o fuziune, decât o achiziţie, afacerea de 2,6 miliarde de dolari, prin care Tesla, “înghite” SolarCity, două companii conduse de acelaşi Elon Musk, a fost încheiată.

 

Totul s-a întâmplat într-un timp record. Elon Musk a anunţat intenţiile în luna august, iar la nici patru luni distanţă afacerea a fost finalizată oficial. Anunţul a venit chiar de la Tesla, prin vocea unui purtător de cuvânt al companiei.

 

Afacerea a primit acordul majorităţii acţionarilor Tesla (care deţin 85% dn acţiunile companiei), iar luni a fost anunţată oficial. Astfel, Tesla va deveni prima companie care va oferi atât maşini electrice, cât şi panouri solare pentru acoperişurile caselor.

 

Musk argumenta, în luna august, decizia de a fuziona cele două companii, pentru a putea coordona mai bine capacităţile de producţie a bateriilor Tesla şi cele de producţie a soluţiilor de energie solară. Nu este clar, dacă Tesla va implementa pe viitor soluţii de încărcare solară pe maşinile sale. Cel puţin nu pe autoturisme. Ar fi ceva legat de camioane şi autobuze electrice, care ar putea fi dotate cu panouri solare, dar deocamdată totul intră la capitolul speculaţie.

 

Se vorbeşte însă că va fi greu pentru Tesla în următoarea perioadă din punct de vedere financiar pentru că afacerea SolarCity nu merge la fel de bine. Este o mutare riscantă, dar face parte din “master-planul” lui Elon Musk, un om de afaceri care de-a lungul timpului s-a dovedit mai multe decât inspirat. Dovada este şi averea estimată de Forbes în această toamnă la 11,2 miliarde de dolari. Tot ce ne rămâne este să vedem care va fi rezultatul, însă va dura ceva timp.

 

Πηγή: theverge