Televizoarele inteligente vor domina piata pana in 2015

83

Anul trecut, vanzarile de televizoare inteligente (cunoscute si ca Smart TV, Social TV sau Internet TV) au crescut cu 27%, pana la 66 milioane de unitati, potrivit firmei de cercetare IHS iSuply. Pana in 2015, aceste dispozitive vor reprezenta 55% din piata de televizoare, iar livrarile vor ajunge la 151 milioane de unitati pe an.

“In ciuda declinului in livrarile globale de televizoare, cererea onsumatorilor pentru televizoare conectate la internet a continuat sa creasca in 2012”, a declarat Veronica Thayer, analist la IHS.

Si in Romania apetitul pentru astfel de terminale este in crestere. Recent, retailerul electroIT Flanco a estimat ca peste cinci ani social TV-ul va deveni principalul tip de televizor achizitionat de romani. Potrivit companiei, cumparatorul roman petrece peste 4 ore zilnic in fata televizorului, dar este, in acelasi timp, si pasionat de prezenta pe retelele de socializare online, alocand, in medie, peste 4 ore navigarii pe internet.

“Estimam ca intr-un an, 3 din 10 televizoare vandute in Flanco sa fie televizoare inteligente, iar in urmatorii cinci ani, acest segment sa devina unul dintre cele mai cautate tipuri de produse in reteaua noastra”, a declarat Catalin Marin, Product Management Director la Flanco.  

Conform statisticilor prezentate de Flanco, in Romania exista circa cinci milioane de conturi Facebook si 50.000 de conturi Twiter, iar majoritatea utilizatorilor acestor retele sunt si primii care adopta tehnologia social TV.

Accesul la servicii disponibile pana acum doar prin intermediul PC-ului deschide apetitul romanilor pentru acest segment de televizoare. “Astfel, daca in 2010 segmentul de social TV era aproape inexistent, evolutia televizoarelor cu tehnologie de conectivitate la Internet a fost puternic vizibila in piata in 2011, cota acestui segment inregistrand in anul 2012 valoarea de aproximativ 15%, in piata televizoarelor cu ecran plat”, se arata intr-un comunicat al Flanco.