Telekom Romania sărbătorește 1 iunie oferind o lună de acces gratuit în aplicația Kidix

22
  • Aplicaţia Kidix îmbină conţinutul informativ cu cel distractiv, pe gustul copiilor cu vârste de la 1 la 9 ani.
  • Utilizatorii au la dispoziție mai multe categorii de conţinut video, de la poveşti româneşti şi teatru de păpuşi, la cântece şi informații ştiinţifice.

 

În contextul în care piaţa aplicaţiilor mobile destinate celor mici este în continuă dezvoltare, Telekom Romania Mobile Communications anunţă lansarea Kidix. Dezvoltată de către Daro International, aplicaţia oferă conţinut video românesc divers şi de calitate pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 9 ani, îmbinând perfect distracţia cu informaţiile esenţiale pe care cei mici au nevoie să şi le însuşească.

 

Sub motto-ul „Lumea în care ne distrăm şi învăţăm împreună!”, Kidix oferă clienţilor Telekom Romania posesori de smartphone acces la conţinut variat, de la poveşti şi legende româneşti binecunoscute, interpretate de actori profesionişti la jocuri educaţionale care, pe lângă funcţia lor distractivă, contribuie la dezvoltarea cunoștințelor copiilor. Conţinutul video este disponibil sub diverse categorii: Teatru de păpuşi, La fermă, Cântecele frumuşele, Arta distracţiei, Poveşti şi basm, Să învăţăm împreună, Drag de ştiință și Reţete Kidixite.

 

Pentru părinţii din era digitală, accesul la conţinut de calitate, care să contribuie la educaţia copiilor, este din ce în ce mai important. Ştim cu toţii că a devenit o adevărată provocare să găsim şi să accesăm uşor programe distractive şi educative care să păstreze în acelaşi timp spiritul autohton cu care am crescut noi şi pe care ne-am dori să îl transmitem şi copiilor noştri. Opţiunea Kidix, pe care am introdus-o în portofoliul nostru, promovează valorile româneşti ca parte dintr-un proces educaţional de calitate şi îmbină armonios conţinutul informativ cu cel distractiv atât de necesar dezvoltării copiilor încă de la vârste fragede”, a declarat Bogdan Țibrin, Manager Aplicații, VAS, Parteneriate și Afaceri Noi Telekom Romania.

 

De 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului, Telekom Romania oferă copiilor acces gratuit în aplicația Kidix timp de 30 de zile. Pentru a beneficia de promoție, clienții Telekom trebuie să introducă în aplicația mobilă, oricând în perioada 1-30 iunie, codul promoției publicat pe telekom.ro sau primit prin SMS.

 

Ulterior, începând cu 1 iulie, opţiunea Kidix poate fi activată cu doar 0,96 Euro/lună (TVA inclus) şi se reactivează lunar. Aplicaţia poate fi descărcată din Play Store. Pentru a accesa aplicaţia, utilizatorii trebuie să aibă serviciul de date activ şi să deţină un telefon cu sistem de operare Android 4.0 sau o altă versiune îmbunătăţită.

 

Pentru informaţii suplimentare despre opţiunea Kidix lansată de Telekom Romania, vă rugăm accesaţi https://www.telekom.ro/aplicatii/kidix/app14002.