Telefonia mobila explicata elevilor

22

Peste 200 de elevi din clasele a IX-a si a X-a au participat in perioada 18 ianuarie – 25 februarie 2013 la prezentarea “Evolutia tehnologiei si impactul acesteia asupra viitorului” realizata de Orange Romania si Asociatia Green Revolution in cadrul programului Orange 4G tour.

Elevii inscrisi in proiect au avut parte de un tur personalizat in vehiculul special amenajat. Obiectivul a fost de a le prezenta copiilor, pe intelesul lor, atat felul in care a evoluat telefonia mobila – de la aparitia conceptului de dispozitiv mobil, in 1910, si pana la implementarea tehnologiei 4G – cat si cum pot utiliza intr-un mod responsabil tehnologia de care dispun in prezent – importanta sigurantei in mediul online, modalitatile de reutilizare si reciclare a dispozitivelor mobile uzate.

In plus, elevii au avut posibilitatea sa testeze internetul mobil 4G, diverse aplicatii mobile pe telefoane si tablete, sa afle cum functioneaza codurile QR, sa vada expozitia de telefoane mobile din generatii diferite si holograma formatiei Moonlight Breakfast in concert.

Institutiile de invatamant preuniversitar partenere au fost : Liceul Teoretic “Simion Stolnicu” Comarnic, Colegiul “Ion Kalinderu” Busteni, Liceul Teoretic “Mihail Saulescu” Predeal si Liceul “George Moroianu” din Sacele.