Teamshare: Clienţii magazinelor de fashion, cei mai mulţumiţi consumatori din online

289

Magazinele de fashion au cea mai bună rată de atragere şi retenţie a traficului online, dar şi de conversie a vizitatorilor în clienţi. Principalele metode care ajută retailerii de modă să mulţumească şi să loializeze consumatorii sunt atât stocul şi diversitatea produselor, suficient de mari pentru a permite campanii promoţionale constante, dar şi campaniile de remarketing bine implementate, spun specialiştii Teamshare, cea mai mare platformă de e-commerce 100% integrată din România.

 

Potrivit informaţiilor Teamshare, marketing-ul joacă un rol esenţial în menţinerea unei rate ridicate de trafic pe site-urile retailerilor, cu atât mai mult vara, în afara vârfului de vânzări în e-commerce. Iarmajoritatea analiştilor şi oamenilor de marketing atestă eficienţa retargeting-ului în transformarea vizitatorilor unui magazin online în clienţi şi în creşterea ratei de conversie a acestora.

 

Strategiile de retargeting au ca scop transformarea vizitatorilor în clienţi şi creşterea ratei de loialitate a clienţilor actuali. Acesta poate fi atins atât prin oferirea de recomandări de produse live – direct pe site, cât și prin oferirea de discount-uri pe e-mail sau transmiterea unui SMS promoţional. Impactul retargeting-ului asupra cumpărătorilor rămâne unul pozitiv, crescând atât loialitatea faţă de magazinul online, cât şi rata de conversie a magazinului în cauză cu până la 100%”, explică Marius Panait, Managing Partner Entelion Software, dezvoltatorul platformei Teamshare.

 

Conform Teamshare, care pune la dispoziţia shop-urilor online din portofoliu inclusiv servicii de retargeting şi remarketing prin parteneriatul cu Retargeting.biz, platformă specializată pe astfel de soluţiii, cele mai populare strategii de retargeting în rândul comercianţilor sunt e-mail retargeting, on site retargeting și SMS retargeting. Acestea au la bază un istoric al acţiunilor vizitatorilor, astfel că, în funcţie de situație, se transmite un mesaj personalizat fiecăruia.

 

Mai mult, conform experţilor Teamshare şi Retargeting.biz, campaniile de retargeting pot fi rulate în orice perioadă a anului, indiferent de timpul zilei.

 

Pentru eficienţa optimă a magazinelor online este recomandat ca pe site să ruleze constant o campanie de retargeting. Totodată, se pot implementa campanii dedicate pentru perioade specifice ale anului, precum Black Friday. Cheia succesului stă în modul de implementare a campaniilor. Ideală este segmentarea utilizatorilor şi targetarea lor în baza unui istoric personalizat. Cu ajutorul unei interfeţe administrative se pot stabili vizitatorii care trebuie targetați. În plus, în cazul în care anumiţi utilizatori au primit mai multe mesaje promoţionale în zile repetate, acestea pot fi stopate pentru o perioadă, tocmai pentru a le oferi clienţilor spaţiul de decizie necesar”, subliniază specialiştii Teamshare şi Retargeting.biz.

 

Vizitatorii de pe site convertiţi în clienţi generează peste 40% din profitul magazinului

În ceea ce priveşte performanţa în termeni de profit generată de vizitatorul convertit în client prin strategii de remarketing, conform studiilor internaţionale, 8% dintre vizitatorii unui website aduc 41% din profit. Pentru un magazin online, aceşti 8% reprezintă clienţii 100% mulţumiţi, cei care aduc aproape jumătate din profitul magazinului, atrag atenţia specialiştii celor două companii de e-commerce.

 

Rata de revenire a clienţilor satisfăcuţi de experienţa oferită de shop-ul online variază, în medie, între 3 şi 10 comenzi pe an. Acest lucru este influenţat de specificul magazinului şi de bunurile vândute. Din experienţa noastră, magazinele online de fashion au cea mai mare rată de clienţi multumiți. Acest fapt se datorează marjei rezonabil de mari pentru produse, care le permite comercianţilor să dezvolte oferte atractive, comparativ cu cei din domeniul de IT&C de exemplu. Totodată, succesul magazinelor online de fashion are la bază şi nevoia puternică de diferenţiere”, spun specialiştii Teamshare şi Retargeting.biz.

 

Prin parteneriatul dezvoltat cu Teamshare, Retargeting.biz vine în întâmpinarea magazinelor online cu soluţii personalizate de retargeting. Astfel, platforma se adaptează nevoilor fiecărui client, permiţând posesorilor de magazine online să urmărească acţiunile unui vizitator şi să îi ofere acestuia mesaje personalizate în funcţie de interacţiunile cu produsele de pe site.