Suntem impreuna cu “Internet” de 44 de ani

18

Cea mai frumoasa si mai durabila si mai benefica intalnire ever. Nu ti-a provocat mai multi fiori si mai multe revelatii o intalnire cu un baiat sau cu o fata, asa cum ti-a provocat Internetul.

Un trandafir rosu primit, o plimbare cu barca sau o prajitura impartita cu o persoana de care te simti atras nu mai au nici o semnificatie daca Internetul nu stie de ea. Internetul a devenit cel mai bun ascultator al tau, caruia i te poti confesa fara sa te critice sau sa-ti dea canoane. O fi unealta diavolului, asa cum probabil ai auzit de la pseudocredincioase? Cu atat mai bine, il gasesti si dupa ce mori. Dar stim ca tot Internetul ti-a spus ca viata asta e singura pe care o ai, asa ca ce sa ne ingrijoram?

Exista site-uri matrimoniale pentru fantome, sfintii au conturi pe facebook si pe twitter, poti urmari inmormantari si nunti online, poti face orice. Zeitatea preferata se chinuie sa nu fie geloasa. Cand nu reuseste, afli primul de cutremure, pene de curent si alte catastrofe. Internetul e mereu acolo langa tine, langa toate simturile tale.

Internetul a devenit al treilea picior, a treia mana, a treia ureche, al treilea ochi, al doilea cap. Poti sa te consideri un mutant al tehnologiei. Ca vrei sa faci rau sau bine, Internetul te ajuta oricum.

Daca esti om destept, Internetul iti da putere, iti este cale catre oameni cu putere, iti da prieteni si acces la ce vrei, in functie de ce cauti. Se mai intampla sa nu fii asa destept, dar aici intervine natura umana, nu prea ai ce sa faci. Intreaba si ti se va raspunde. Vei avea si impresia ca esti amuzant cand oamenii o sa te dea ca exemplu de gluma si o sa rada de intrebarile si gafele tale. Asta e Internet: iti raspunde la orice fara sa te judece, insa nu exista secretul confesiunii.

Nu uita ca Internetul e liantul cel mai puternic care exista acum intre oameni. Poti sa-l folosesti cum vrei, cand vrei, nu se supara. Ba chiar te foloseste si el, ca stii sau nu stii. Dar ce mai conteaza? Oricum nu prea mai poti trai fara el. Totusi, nu uita nici de oameni. Oamenii sunt internetul si internetul este in oameni. Pentru asta, cu ocazia implinirii a 44 de ani de la cea mai frumoasa si fructoasa si amuzanta si desteapta intalnire care poate exista, sa ne amintim cele mai frumoase, amuzante, profitabile sau triste experiente pe care le-am avut cu si prin Internet.

La multi ani, Internet. Te vom iubi mereu!

 

Cu drag,

Toti oamenii din lume cu care te iubesti!