Specificațiile Galaxy Note 8 ies din nou la iveală

- Adrian Ungureanu
335

Galaxy Note 8 pare să fie unul din subiectele preferate ale ”zvonacilor” în ultima perioadă, în condițiile în care informații, zvonuri și speculații continuă să apară aproape în fiecare zi.

Acum avem parte de o nouă scurgere de informații pe rețeaua de socializare chineză Weibo, de unde putem confirma o parte din specificațiile următorului phablet al companiei sud-coreene.

Potrivit noilor informații, telefonul va avea un ecran de 6,3 inci, cu rezoluție Quad HD, similar cu cele de pe telefoanele din seria Galaxy S8, cu aspect 18,5 x 9.

La interior ar trebuie să găsim atât procesoare Snapdragon 835 de la Qualcomm, dar și procesoare Exynos 8895 produse chiar de Samsung, dar echiparea va fi diferită în funcție de fiecare piață. Alte zvonuri spuneau că ar putea fi echipate chiar cu noile Snapdragon 836.

Noile zvonuri confirmă instalarea a 6 GB memorie RAM, dar am putea avea și o versiune cu 8GB memorie RAM.

Referitor la componenta foto, și noile informații confirmă alegerea unei camere principale cu doi senzori, cel mai probabil de câte 12 MP fiecare, adică aceeași cameră de pe Galaxy S8, dar la dublu. În față am putea regăsi un senzor de 8 MP, ca și pe modelele Galaxy S8.

Galaxy Note 8 va veni cu un nou S-Pen, va fi compatibil cu noua platformă DeX de la Samsung, care permite transformarea telefonului într-un adevărat desktop, și va fi alimentat de baterie de 3.300 mAh.

Potrivit ultimelor zvonuri telefonul ar putea costa în jurul a 1.000 de euro și va fi disponibil în trei variante de culoare: negru, albastru și auriu.

Detaliile referitoare de data de lansare rămân încă un mister, pentru că datele se schimbă de la un zvon la altul. În prezent există mai multe variante, fie la începutul lunii august, fie spre finalul aceleași luni, pe data de 26 august mai exact sau poate chiar spre finalul lunii septembrie, potrivit unor zvonuri mai recente lansate de Evan Blass.