Specificatii complete si imagini cu Moto E au ajuns pe internet

20

Urmatorul model de smartphone budget pe care Motorola isi propune sa il lanseze se numeste Moto E, iar dispozitivul a starnit curiozitate de multa vreme. Recent, pe internet au ajuns accidental specificatiile tehnice si imaginile care vor fi folosite de companie pentru a promova Moto E.

 

Toate acestea au ajuns pe internet dupa ce au fost postate de un retailer online brazilian. Motorola Moto E va fi echipat cu un ecran de 4.3 inci rezistent la zgarieturi si va fi alimentat de un procesor dual-core de 1.2 GHz Qualcomm Snapdragon. Dispozitivul va beneficia de o memorie RAM de 1 GB si o capacitate de stocare de 4 GB care va putea fi extinsa pana la maxim 32 de GB prin intermediul unui card microSD. Camera foto va avea 5 megapixeli, iar dispozitivul nu va avea camera frontala. Se pare ca Motorola a decis sa renunte la aceasta dotare pentru a pastra pretul mic al smartphone-ului.

 

In ceea ce priveste conectivitatea, Moto E va avea suport pentru tipurile standard de conexiuni – Wi-Fi, 3G si Bluetooth. Dimensiunile smartphone-ului vor fi de 124.8 x 64.8 x 12.3 milimetri, greutatea de 140 de grame, iar capacitatea bateriei de 1.980 mAh. Moto E va rula sistemul de operare Android 4.4 KitKat, iar compania sustine ca dispozitivul va primi cu siguranta urmatorul update software Android, atunci cand va fi cazul.

 

Smartphone-ul va fi comercializat in trei variante de culori diferite: negru, turcoaz si galben. Este de asteptat ca Motorola sa lanseze oficial Moto E intr-un eveniment de pe 13 mai, la Londra, iar zvonurile spun ca gadget-ul ar putea costa mai putin decat Moto G.

 

Πηγή: GSM Arena