Sony renunță la producția unor game de telefoane

- Adrian Ungureanu
145

În ciuda popularității brandului, Sony nu a excelat niciodată pe piața smartphone. A abordat piața din toate direcțiile, dar ceva i-a lipsit, motiv pentru care Sony apare în ierarhia mondială a producătorilor de telefoane la rubrica ”Și alții”.

Un set de slide-uri dintr-o prezentare și-a făcut apariția în online, în care sunt prezentate obiectivele companiei japoneze pentru acest an și evidențiază faptul că în acest an se concentra doar pe cinci modele de telefoane.

Compania vrea să renunțe la modelele pe care le-a încadrat în categoria ”Premium Standard”, adică modelele Xperia X, Xperia X Compact și Xperia Performance. Totodată renunță la modelul Xperia E5 și va miza pe Xperia L1.

Principalele modele pe care compania japoneză mizează sunt Xperia XA1 și Xperia A1 Ultra, modele din clasa medie și modelele de top XZs și XZ Premium.

Un lucru foarte interesant care reiese dintr-un slide, este că Sony pare să pregătească două noi flagship-uri. Totodată, Sony vrea să se diferențieze pe piață concentrându-se pe dezvoltarea de produse care să fie echipate cu tehnologii pe care doar compania japoneză le poate oferi.

În principiu, Sony vede segmentul telefoanelor care au un preț în jurul a 500 de euro ca nefiind unul profitabil. Și probabil au dreptate. Pentru că majoritatea cumpărătorilor, ori cumpără modele de ieftine, la prețuri de 200-250 de euro, ori modelele de top, cu prețuri care trec de 700 de euro.

Acum rămâne de văzut cât de bună se va dovedi acestă strategie nouă a celor de la Sony.