Sharp Aquos S3, un nou telefon inspirat de iPhone X

- Adrian Ungureanu
374

Japonezii de la Sharp pregătesc un nou model de smartphone din seria Aquos S, unul cu ecran cu margini extra-subțiri și cu un decupaj în ecran în stilul iPhone X.

Au apărut imagini cu un presupus Sharp Aquos S3, un telefon care preia unele elemente de design de la flagship-ul celor de la Apple. Pe lângă decupajul din ecran, telefonul are și o cameră duală care are aceeași poziționare precum cea de pe iPhone X. Pus în partea stângă a panoului din spate și pe verticală.

Elementul care le diferențiază pe cele două telefoane este senzorul de amprentă pus pe mijloc. În rest, noul telefon Sharp împrumută în mod evident din trăsăturile celui mai în vogă telefon de la Apple.

Dar nu este prima oară când Sharp se ”inspiră” de la alții. Modelul Aquos S2 lansat anul trecut a fost în mod clar desenat după Essential Phone, primul telefon al companiei lui Andy Rubin, unul din creatorii sistemului de operare Android. Cele două telefoane au același timp de decupaj în ecran în jurul camerei frontale.

Din spate, ce-i drept, Aquos S3 este destul de asemănător cu Aquos S2, un telefon care a fost lansat înaintea iPhone X. Dar nu se pune problema ca Apple să se fi inspirat de la Sharp, deoarece randări cu iPhone X prezentând acest tip de cameră circulau deja pe internet de ceva vreme.

Oricum, Sharp este parte a grupului Foxconn, cel mai important partener al celor de la Apple, compania care asamblează iPhone-urile și iPad-urile companiei americane. Deci nu cred că le va trage cineva atenția celor de la Sharp că telefonul lor seamănă cam mult cu iPhone X.