Galaxy S8 şi S8 Plus prezentate oficial – caracteristici, dată de lansare în magazine şi preţuri

- Adrian Ungureanu
519

Mult aşteptatul moment a venit şi a trecut. Noile Galaxy S8 şi S8 Plus sunt lansate oficial şi aşa cum ne-am aşteptat suprizele au cam lipsit. Era şi destul de dificil după luni bune în care zi de zi s-au produs atâtea scurgeri de informaţii, atât din interiorul companiei, cât şi din surse externe, cum ar fi retaileri, producători de accesorii sau furnizori de componente.

Evenimentul nu a făcut altceva decât să ne confirme cam tot ce ştiam până acum despre telefoane. De la design, la forma ecranului, rezoluţii, proceosare, până la asistentul virtual Bixby şi butonul dedicat pentru el.

Unul dintre lucrurile interesante prezentate de Samsung este DeX Station, un dock ce va transforma telefoanele în computere.

Pe site-ul oficial al celor de la Samsung România a apărut şu butonul de precomandă, iar partenerii companie locali pentru vânzarea noile telefoane sunt, în ordine alfaberică: Altex, DigiMobil, Emag, Flanco, Germanos, Media Galaxy, Orange, Telekom şi Vodafone.

Cât despre disponibilitate, în magazinele din Europa sunt aşteptate să ajungă după 28 aprilie, iar americanii le vor primii chiar după data de 21 aprilie. În Europa preţurile sunt de 799 euro pentru varianta standard şi 899 euro pentru modelul S8 Plus.

Un lucru pe care l-a remarcat cam toată lumea, este acela că noile telefoane sunt foarte arătoase. Cu siguranţă sunt cele mai frumoase telefoane scoase de Samsung vreodată. Unii spun că sunt cele mai frumoase smartphone-uri lansate vreodată pe piaţă de oricine.

Urmează să le vedem şi noi “în carne şi oase”, mâine seară în cadrul evenimentului de lansare local.

Samsung Galaxy S8 Samsung Galaxy S8 Plus
Sistem de operare Android 7.0 Nougat Android 7.0 Nougat
Dimensiuni/ greutate 148.9 x 68.1 x 8.0 mm, 155g 159.5 x 73.4 x 8.1 mm, 173g
Ecran 5,8” Quad HD+ Super AMOLED (2960 x 1440) 6,2” Quad HD+ Super AMOLED (2960 x 1440)
Procesoare Qualcomm Snapdragon 835 / Samsung Exynos 8895 Qualcomm Snapdragon 835 / Samsung Exynos 8895
RAM 4 GB RAM (LPDDR4) 4 GB RAM (LPDDR4)
Camere Rear: Dual Pixel 12MP OIS (F1.7)
Front: 8MP AF (F1.7)
Rear: Dual Pixel 12MP OIS (F1.7)
Front: 8MP AF (F1.7)
Stocare 64 GB 64 GB
Baterie 3,000 mAh 3,500 mAh
Extra IP68 water resistance, Wireless charging, Bixby IP68 water resistance, Wireless charging, Bixby