Samsung si-a stabilit ca obiectiv dublarea vanzarilor de tablete in 2013

13

Samsung vrea ca in 2013 sa dubleze numarul de tablete vandute. Compania nu a facut publice cifrele de anul trecut, insa se estimeaza ca a livrat circa 20 milioane de astfel de dispozitive.

In ultimele trei luni din 2012, cota de piata globala a Samsung pe tablete a ajuns la 15,1%, fata de 7,3% in trimestrul anterior.

Compania a anuntat recent Samsung Galaxy Note 8.0, un concurent direct pentru iPad mini de la Apple. Dispozitivul, care are si functii de telefon, dispune de un ecran cu diagonala de 20,32 cm (8 inci), procesor quad-core de 1,6 GHz, camera de 5 megapixeli (plus frontala, pentru apeluri video, de 1,6 megapixeli), 2 GB memorie RAM si capacitate de stocare interna de 16/32GB (la alegere).

Samsung va lansa in acest an si noi tablete cu sistem de operare Windows 8, precum si o noua versiune a Samsung Galaxy Note 10.1.

Pe segmentul de smartphone-uri, sud-coreenii se descurca excelent. Samsung a livrat anul trecut 213 milioane de astfel de dispozitive.