Samsung primește certificare pentru un smartphone cu clapetă

- Adrian Ungureanu
142

Samsung a primit certificare din partea TENAA, autoritatea chineză care-și dă acordul ca un echipament electronic să poată fi vândut pe piața locală, pentru un adevărat smartphone cu clapetă, care ar putea fi Galaxy Folder 3, dar nu este clar dacă aceasta va fi numele oficial.

Acesta a fost înregistrat cu numărul de serie SM-G9298, dar este foarte posibil să fie Galaxy Folder 3, care a primit certificare și din partea WiFi Alliance.

Noul telefonul are două ecrane AMOLED de 4,2 inci, cu rezoluție Full HD, procesor Snapdragon 820, vârfurile de gamă din 2014, 2GB de RAM, 64 GB spațiu de stocare intern, baterie de 2.300 mAh, senzor de amprentă, încărcare wireless și va fi rezistent la apă și praf.

Telefonul va avea două camere, una cu senzor de 12 MP și una de 5 MP și va compatibil cu serviciul Samsung Pay. Totodată va fi protejat de Samsung Knox. Practic va fi un smartphone cu clapetă.

Din păcate, dacă Samsung va păstra strategia din anii anteriori, acest smartphone cu clapetă va fi disponibil doar pe piețele asiatice, mai exact în China și Coreea de Sud, unde telefoanele cu clapetă, încă nu au devenit dispozitive demodate.