Samsung găsită vinovată pentru încălcarea două patente 4G deținute de Huawei

- Adrian Ungureanu
377

Se pare că Samsung are probleme în China, după ce un tribunal chinez le-a dat dreptate celor de la Huawei, în legătură cu încălcarea unor patente deținute de compania chineză.

Tribunal Intermediar al Poporului, din Shenzhen, a decis că într-adevăr, Samsung a încălcat două patente esențiale privind tehnologia 4G, patente aparținând celor de la Huawei, relatează agenția de presă China Nouă (Xinhua).

Judecătorii le-au cerut celor de la Samsung să înceteze imediat utilizarea ilicită a tehnologiilor și să ajungă la un acord cu cei de la Huawei. Foarte interesant este că tribunalul afirmă că Samsung a amânat intenționat negocierile cu Huawei pentru un acord cu compania chineză și că a fost evident, că Samsung a fost vină. Cu alte cuvinte, Samsung a fost conștientă că a încălcat patentele.

Compania chineză a depus plângerea încă din mai 2016, dar abia acum s-a ajuns la un verdict în acest dosar. Huawei a cerut atunci să fie despăgubiri, dar deocamdată, tribunalul nu a menționam nimic în legătură cu daunele pe care ar trebui să le plătească.