Samsung estimează că a avut vânzări de peste 223 de miliarde de dolari în 2017

- Adrian Ungureanu
353

Sud-coreenii de la Samsung anunță cifre record pentru anul fiscal 2017, estimând vânzări și câștiguri record pentru anul care tocmai s-a încheiat.

Rezultatele preliminare indică o valoare consolidată a vânzărilor pe întregul an 2017 de 239,7 trilioane de woni, adică în jur de 223,35 de miliarde de dolari. În ceea ce privește profitul operațional, Samsung estimează că acesta se ridică, după calculele preliminare, la 53,60 trilioane de woni, puțin peste 50 de miliarde de dolari, potrivit unui comunicat remis redacției.

Compania anunță și un trimestru al patrulea din 2017 solid. Compania estimează că vânzările totale s-au ridicat la 66 de trilioane de woni coreeni, adică în jur de 61,67 miliarde de dolari. Profitul operațional consolidat pentru acest interval este estimat la aproximativ 15,1 trilioane woni coreeni, adică aproximativ 14,1 miliarde de dolari.