Samsung chiar a depășit pragul de 1 milion de precomenzi pentru noile Galaxy S8

- Adrian Ungureanu
199

Surprinzător sau nu (mai degrabă, nu!) Samsung a depășit pragul de 1 milion de precomenzi pentru noile sale telefoane de top, modelele Galaxy S8 și S8 Plus, prezentate la finele lunii trecute și care acum ajung la primii clienți care s-au înscris în campaniile de precomenzi.

Încă nu avem date despre ce se întâmplă la nivel global, dar în Coreea de Sud, compania a bătut orice record. Era de așteptat oarecum, din moment încă de joi notam că Samsung ar putea trece de acest prag psihologic. Compania se aștepta la doar 400.000 de comenzi.

Nu știm cum vor continua vânzările pentru Samsung, pentru că există deja plângeri legate de o tentă roșiatică a display-ului, semnalată de mai mulți clienți din Coreea de Sud. Dar, Samsung rămâne cu cifrele record și este posibil să nu se oprească aici.

Samsung se așteaptă să vândă peste 60 de milioane de telefoane din seria Galaxy S8 până la finele anului, iar dacă nu apar probleme, are toate șansele să o facă. Mai ales dacă Apple nu va veni cu un telefon care să concureze cu acestea. Deja au apărut și ceva vești despre iPhone 8, care ar putea să nu primească display cu margini curbate, un lucru pe care fanii Apple și l-ar fi dorit.