Samsung anunță lansarea noului Galaxy Watch

394

Noul Galaxy Watch promite o durată lungă de viață a bateriei, conectivitate LTE, capabilități de wellness și un design personalizat. De asemenea, îi ajută pe utilizatori să realizeze mai multe, prin noi capacități de monitorizare a stresului și somnului.

În plus, oferă o gamă mai mare de opțiuni de stil, inclusiv trei noi fețe de ceas (Silver, Midnight Black, Rose Gold) și noi culori personalizabile pentru cureaua ceasului.

“La Samsung, avem o lungă istorie în oferirea utilizatorilor alegeri multiple, păstrând în același timp inovația în cadrul produselor noastre. Suntem încântați să continuăm tradiția liniei Galaxy prin accesorii wearables. Noul Galaxy Watch a fost proiectat pentru toate stilurile de viață, pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor consumatorilor, nevoi precum o viață mai lungă a bateriei pentru a rămane conectat mai mult timp și o mai bună urmărire a sănătății, ajutând utilizatorii să-și atingă obiectivele. Le oferim experiențe pline de conectivitate, toate acestea în jurul încheieturii lor”, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al IT & Divizia de comunicații mobile, Samsung Electronics.

Durata de viață îmbunătățită a bateriei Galaxy Watch, de până la 80 de ore, elimină necesitatea încărcării zilnice. Cu o durată mai lungă de viață a bateriei, nu mai trebuie să fii conectat mereu la smartphone datorită conectivității LTE a Galaxy Watch, pentru o adevărată experiență independentă a dispozitivului prin mesagerie, apeluri, cartografiere și muzică.

Proiectat având la bază noțiunea de wellness, Galaxy Watch oferă un tracker de gestionare a stresului, care detectează automat nivelurile ridicate de stres și oferă exerciții de respirație pentru a ajuta utilizatorii să se echilibreze și să se concentreze. În plus, un nou tracker de monitorizare a somnului urmărește toate nivelurile de somn, inclusiv ciclurile REM, pentru a ajuta utilizatorii să-și ajusteze programul de somn și să obțină odihna de care au nevoie.

Galaxy Watch adaugă 21 de exerciții noi care se pot efectua în interior, urmărind un total de 39 de antrenamente care permit utilizatorilor să-și personalizeze și să-și schimbe rutina. În plus, utilizatorii pot să-și controleze mesele folosind Bixby Vision pe dispozitivul lor Galaxy. Prin fotografierea fiecărei mese și înregistrarea instantanee a informațiilor nutriționale în Samsung Health și pe Galaxy Watch, puteți gestiona mai bine aportul de calorii.

Galaxy Watch oferă o varietate de dimensiuni și stiluri – o versiune Silver de 46mm sau o versiune de 42mm Black sau Rose Gold. Utilizatorii pot personaliza Galaxy Watch chiar mai mult printr-o selecție de fețe și curele de ceas, inclusiv opțiuni de la Braloba, producător de curele de ceas premium. Pe lângă funcționalitatea îmbunătățită, Galaxy Watch duce mai departe tradiția smartwatch-urilor Samsung prin carcasa circulară și Always On Display. Pentru prima dată, Galaxy Watch oferă ace de ceas analogice și semnale sonore oră de oră, precum și un efect de adâncime cu umbre care definesc fiecare detaliu pe fațada ceasului. Durabilitatea lui Galaxy Watch, este asigurată de Corning® Gorilla® Glass DX+ și rezistența la apă, cu un rating de 5 ATM.

 Galaxy Watch aduce utilizatorilor toate avantajele oferite de ecosistemul Galaxy, creând o experiență perfectă cu SmartThings, Samsung Health, Samsung Flow, Samsung Knox, Samsung Pay, Bixby și parteneriate precum Spotify și Under Armor. Accesați cu ușurință și controlați dispozitivele de pe Galaxy Watch cu SmartThings – toate în jurul încheieturii tale – de la pornirea luminilor și a televizorului dimineața, până la a regla temperatura înainte de culcare. Pe lângă păstrarea informațiilor în siguranță cu Samsung Knox și deblocarea cu ușurință a PC-urilor sau tabletelor utilizând Samsung Flow, Samsung face accesarea conținutului audio și multimedia chiar și mai ușor pe Galaxy Watch cu ajutorul Spotify, permițând utilizatorilor să asculte cântece offline sau fără un smartphone, prin modul Spotify Offline.

Galaxy Watch va fi disponibil în Europa începând cu data de 14 septembrie 2018.

Galaxy Watch – Specificații
Model Galaxy Watch 46mm Silver Galaxy Watch 42mm Midnight Black

Galaxy Watch 42mm Rose Gold

Ecran 1.3” (33mm), Circular Super AMOLED (360 x 360)

Full Color Always On Display

Corning® Gorilla® DX+  

1.2” (30mm), Circular Super AMOLED (360 x 360)

Full Color Always On Display

Corning® Gorilla® DX+

Mărime 46 x 49 x 13

63g (fără curea)

41.9 x 45.7 x 12.7

49g (fără curea)

Curea 22mm (interschimbabilă)

Opțiuni de culoare: Onyx Black, Deep Ocean Blue, Basalt Grey

20mm (interschimbabilă)

Opțiuni de culoare: Onyx Black, Lunar Grey, Terracotta Red, Lime Yellow, Cosmo Purple, Pink Beige, Cloud Grey, Natural Brown

Baterie 472mAh 270mAh
AP Exynos 9110 Dual core 1.15GHz
Sistem de operare Tizen Based Wearable OS 4.0
Memorie LTE: 1.5GB RAM + 4GB Memorie internă

Bluetooth®: 768MB RAM + 4GB Memorie internă

Conectivitate 3G/LTE, Bluetooth®4.2, Wi-Fi b/g/n, NFC, A-GPS/Glonass
Senzori Accelerometru, giroscop, barometru, HRM, lumină ambientală
Încărcare Încarcare wireless bazată pe WPC
Durabilitate 5ATM + IP68 / MIL-STD-810G
Compatibilitate Samsung: Android 5.0 sau o versiune mai nouă

Other: Android 5.0 sau o versiune mai nouă

iPhone 5 și modele mai noi, iOS 9.0 sau o versiune mai nouă

※Funcția de activare pentru rețeaua mobilă Galaxy Watch prin smartphoneuri non-Samsung poate să nu fie disponibilă în unele țări