Samsung anticipează câștiguri record, iar Apple ar putea fi unul dintre motive

- Adrian Ungureanu
191

Gigantul sud-coreean se așteaptă să raporteze profituri record pentru al doilea trimestru, după ce va face toate calculele, pentru acest interval, care s-ar putea dovedi a fi cel mai bun trimestru din istoria companiei.

Samsung estimează că a făcut un profit de aproximativ 14 trilioane de woni, adică undeva în jurul a 12 miliarde de dolari, în creștere cu 72%, față de trimestrul doi al anului trecut, iar părerea celor din afara grupului sud-coreean este că Apple este principalul motor al acestei creșteri.

Nu aș spune că este principalul motor de creștere pentru că până la urmă vânzările de telefoane Galaxy S8 și S8+ au mers foarte bine, iar diviziile care produc display-uri și procesoare merg foarte bine de ceva timp încoace, înainte ca Apple să apeleze la serviciile grupului Samsung.

Apple își va echipa noile iPhone-uri, ce vor fi lansate în această toamnă, cu display-uri produse de Samsung, iar ultimele zvonuri sugerează că și o partea din chip-urile de memorie vor fi produse tot de compania sud-coreeană.

Apple este cel mai mare client al Apple și cu siguranță contează mult pentru diviziile care produc display-uri pentru telefoane și procesoare, dar rezultatele acestora au arătat semne de creștere puternică încă de la finele anului trecut. Samsung este cel mai mare producător de chipuri NAND de ceva timp, iar în ceea ce privește display-urile OLED, compania sud-coreeană acoperă 95% din capacitatea de producție de la nivel global.