Samsung a vandut 30 de milioane de terminale S3 in toata lumea

16

Popularul smartphone Samsung Galaxy S3 s-a vandut in 30 de milioane de unitati in toata lumea. Anuntul a fost facut de Samsung Polonia, prin intermediul contului lor de Twitter si a paginii de Facebook. Ambele postari sunau la fel, si anume: “Am vandut deja 30 de milioane de terminale Samsung S3 in toata lumea! Tu ai apucat sa ii testezi abilitatile?”.

Samsung Galaxy S3 este echipat cu un ecran Super AMOLED de 4.8 inci care ofera o rezolutie de 1280 x 720 pixeli. Atat varianta cu memorie interna de 16 GB cat si cea cu memorie interna de 32 de GB se afla in stoc. Memoria oferita de dispozitiv se poate mari pana la 64 de GB, intrucat smartphone-ul este dotat cu un slot de card microSD. Totodata, Samsung Galaxy S3 are o camera foto de 8 megapixeli cu optiune de autofocus si blit. Camera 3G aflata in partea frontala are o rezolutie de 1.3 megapixeli. Carcasa smatphone-ului este facuta din plastic rezistent la zgarieturi.

Anuntul ca firma a vandut 30 de milioane de terminale Galaxy S3 vine la scurt timp dupa ce compania a dezvaluit ca telefonul-tableta Samsung Galaxy Note II s-a vandut in 3 milioane de exemplare in aproximativ o luna. Tinand cont de popularitatea acestor dispozitive, Samsung a lansat cateva derivate. Printre acestea se numara Samsung Galaxy S3 Mini, care are un ecran Super AMOLED de 4 inci ce ofera o rezolutie de 800 x 480 de pixeli.

In 2011 Samsung anunta ca smartphone-ul Galaxy S s-a vandut in 10 milioane de terminale, la 7 luni de la lansare. Nu cu mult dupa acest anunt, compania anunta ca a vandut 20 de milioane de dispozitive Galaxy S2.

 

Sursa: SlashGear