Romtelecom lanseaza serviciul afacereataonline.ro pentru clientii business

10

Romtelecom Business Solutions a lansat astazi o initiativa menita sa ajute companiile mici si mijlocii sa fie prezente in mediul online. Prin intermediul unei platforme do-it-yourself, afacereataonline.ro, Romtelecom ofera posesorilor de afaceri posibilitatea de a-si dezvolta personal, in 5 pasi simpli, website-uri pentru companiile lor, inclusiv un domeniu .ro personalizat, hosting si unelte pentru promovarea si monitorizarea rezultatelor noii prezente online. Toate companiile romanesti, clienti Romtelecom sau nu, au acces la toate aceste beneficii.

Lansarea acestei initiative este parte din strategia de dezvoltare a portofoliului Romtelecom Business Solutions si se adreseaza oricarei companii care nu detine deja un website propriu. Utilizarea platformei este gratuita pentru primul an, permitand detinatorilor de afaceri sa-si personalizeze website-ul cu ajutorul unor tipare si texte predefinite, care pot fi mai apoi modificate de catre posesorul afacerii, conform caracteristicilor activitatii sale. Mai mult decat atat, platforma permite crearea de adrese e-mail pe respectivul domeniu, dar si dezvoltarea si transmiterea de newslettere pentru promovarea afacerii respective si uneltele necesare pentru analiza traficului de pe website-ul creat.

 “Afacereataonline.ro este o alta initiativa prin care noi, la Romtelecom Business Solutions, ne tinem promisiunea de a sustine afacerile romanesti, de a fi aliatii lor. Suntem constienti ca prezenta online poate deschide accesul catre noi categorii de public si noi clienti pentru afacerile mici si medii. Astfel, le oferim, gratuit, posibilitatea de a fi prezenti si online, ceea ce inseamna, concret, un domeniu .ro, hosting si instrumente de marketing. Stabilirea unei prezente online reprezinta o metoda de securizare a cresterii lor, acesta este de fapt obiectivul din spatele afacereataonline.ro”, a spus Mihai Tudor, Director Executiv Comercial, segment business, Romtelecom.

Platforma do-it-yourself a fost dezvoltata de catre Romtelecom in baza serviciilor si infrastructurii deja existente, precum serverele si platforma BeOnline, unde vor fi gazduite website-urile create de companiile mici si mijlocii. La finalul anului de gratuitate, se va aplica o taxa lunara pentru gazduire.

Pentru promovarea initiativei si pentru a-i ajuta pe detinatorii afacerilor sa inteleaga mai bine importanta prezentei in mediul online, Romtelecom va organiza, in perioada urmatoare, ateliere destinate oricarui intreprinzator  care nu detine deja un website propriu. Atelierele vor avea loc in Ploie?ti, Cluj, Timi?oara, Constan?a, Bra?ov si Oradea.