Boot to Gecko va fi prezentat de Mozilla la MWC 2012
Anunțat în vara anului trecut, proiectul Boot to Gecko al dezvoltatorilor din cadrul Mozilla Foundation a intrat într-o fază mai rapidă de dezvoltare în ultimul trimestru al lui 2011 și, conform promisiunilor făcute atunci, a ajuns suficient de avansat pentru a putea fi prezentat public.
Boot to Gecko este un sistem de operare destinat terminalelor mobile care nu dorește să aducă și o nouă platformă pentru dezvoltarea aplicațiilor, ci să fie doar o poartă exclusivă către aplicațiile Web. La fel ca Android pe vremea când era doar un proiect în fașă sau Chrome OS, Boot to Gecko va oferi doar un kernel, drivere și nivelul de abstractizare hardware denumit Gonk necesar pentru pornirea unui mediu grafic destinat aplicațiilor HTML5 dezvoltate pe niște motorul de randare Gecko și o serie API-uri Web publice.
Codul-sursă preia porțiuni minime din popularul Android pentru a permite producătorilor de terminale mobile să poată face o eventuală trecere rapidă la produsul Mozilla dar, dincolo de acest aspect, lucrurile sunt diferite. Dincolo de interfața Gaia, prezentată acum pentru prima dată, Boot to Gecko va oferi dezvoltatorilor Web posibilitatea de a-și vedea aplicațiile Web tratate precum cele locale fără durerile de cap ale fragmentării platformelor hardware sau software.
Boot to Gecko ascunde multe alte detalii tehnice interesante, cum ar fi intermedierea dintre interfață sau aplicații și nucleul de jos al sistemului de operare și al hardware-ului printr-un server local iar controlul camerei foto, redării media sau accesul la alte funcții se vor face prin intermediul setului de API-uri proprii care va oferi un suport puternic pentru particularizări sau modificări.
Boot to Check va fi prezentat la sfârșitul acestei luni la Mobile World Congress 2012, ocazie cu care Mozilla va anunța și partenerii care o vor susține în această inițiativa.


Comentarii
Intra in cont pentru a comenta! Daca nu ai un cont, te poti inregistra aici !