Valentine's Day - flori online de 60.000 de euro
Vânzările online de flori pentru Valentine’s Day se vor ridica la 60.000 de euro, în creştere cu 50% comparativ cu 2011, potrivit estimărilor FlorideLux.ro, unul dintre comercianţii online de flori de pe piaţa locală. Compania estimează vânzări de aproximativ 9.000 de euro pentru această perioadă, duble faţă de cele realizate anul trecut cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor.
„Dacă anul trecut estimările iniţiale de 4.000 de euro vânzări au fost depăşite, pentru acest an ne aşteptăm la vânzări duble, de aproximativ 9.000 de euro”, a declarat Marius Dosinescuu, Business Development Manager în cadrul grupului FlorideLux.ro. "Vânzările la nivelul principalilor jucători din piaţă pe segmentul florăriilor online apreciez că vor depăşi 60.000 de euro în această perioadă, în condiţiile în care Valentine’s Day este sărbătorit în mijlocul săptămânii", spune el.
Pentru acest an, reprezentantul companiei estimează afaceri de aproximativ 450.000 de euro, în creştere cu aproape 20%, faţă de vânzările din 2011.
„Vânzările diviziei FlorideLux.ro de Valentine’s Day reprezintă circa 2% din cifra de afaceri estimată pentru anul acesta şi suntem încrezători că vom înregistra o creştere şi la nivelul business-ului consolidat”, a adăugat Dosinescu.
Pentru acest an, Dosinescu apreciază o creştere a competitivităţii pe piaţa florăriilor, atât online, cât şi offline, pe măsură ce separarea dintre aceste două pieţe a început să dispară începând cu 2011, dar şi a creşterii nivelului de încredere generale în cumpărăturile pe Internet.
„Din 2011, datorită creşterii încrederii generale în mediul online şi a educării clienţilor, florăriile online şi cele offline au intrat în competiţie directă pe piaţă, iar la ora actuală au aproximativ 60% piaţă comună. Astfel, pentru anul acesta, estimez că piaţa florăriilor online va depăşi nivelul de 3 milioane de euro”, a încheiat Dosinescu.


Comentarii
Intra in cont pentru a comenta! Daca nu ai un cont, te poti inregistra aici !