HP oferă codul sursă Android pentru tableta TouchPad
Tableta TouchPad a celor de la HP a avut o soartă la fel de ingrată precum modelul PlayBook a celor de la Research in Motion. Abandonată practic din momentul în care HP a anunțat că renunța la divizia sa mobilă WebOS, tableta a fost vândută în Statele Unite și Marea Britanie la prețuri modice, ceea ce a stârnit brusc interesul pentru ea și pentru portarea sistemului de operare Android pe ea.
Echipa CyanogenMod a anunțat încă de la jumătatea lunii septembrie că a început munca de portare a platformei Google dar munca a fost una nu foarte fructoasă din cauza lipsei driverelor și a kernel-ului particularizat pentru Android. Un incident pentru care HP nu a oferit niciodată vreo explicație a fost apariția unor tablete care rulau Android direct din fabrică deși compania nu a avut niciodată intenția să lanseze un astfel de produs.
HP și-a luat inima în dinți și a publicat în final codul sursă Android pentru TouchPad, ceea ce ar putea reporni pe baze mutl mai solide migrarea sistemului pe această tabletă. Din păcate produsul nu a fost niciodată disponibil în România însă cei care au reușit cumva să obțină un exemplar în timpul vânzărilor la preț redus vor avea un prilej de bucurie.


Comentarii
Intra in cont pentru a comenta! Daca nu ai un cont, te poti inregistra aici !