06-02-2012 de Dorian Prodan

Rogue Racing, curse auto freemium de la Glu Mobile

Rogue Racing, curse auto freemium de la Glu Mobile

Glu Mobile, producătorul a peste 120 de jocuri pentru diverse platforme mobile, a lansat un nou joc cu curse auto, Rogue Racing, acesta fiind un produs gratuit de tip freemium.

 

Oferind o grafică bună și trei moduri de joc (curse clasice, contra cronometru și eliminare), Rogue Racing are un stil de joc dinamic și agresiv și oferă o colecție interesantă de vehicule care pot fi îmbunătățite și decorate după gust. Jocul oferă trei modalități diferite de control și posibilitatea alegerii propriilor melodii pentru coloana sonoră din cadrul bibliotecii media iOS.

 

Lansat acum câteva zile, produsul Glu Mobile merită atenția utilizatorilor, mai ales că este un produs gratuit, singurul aspect deranjant fiind împingerea cam brutală a achizițiilor in-game dacă jucătorul nu este cu adevărat competitiv. Produsul necesită un terminal iPhone 4 sau 4S, iPad sau iPod Touch 4th generation.

Share

Comentarii


Intra in cont pentru a comenta! Daca nu ai un cont, te poti inregistra aici !