30-01-2012 de Dorian Prodan

Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri în 2011

Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri în 2011

La începutul acestei luni, Samsung a anunțat rezultatele financiare preliminare pentru trimestrul patru calendaristic al anului trecut și vânzarea a 35 de milioane de terminale inteligente, ceea ce i-ar fi făcut producătorul numărul unu al pieței și în acest trimestru și le-ar fi întărit locul smuls de la Apple in trimestrul trei. Apple a venit spre sfârșitul lunii cu propriile rezultate excelente, printre care și vânzarea a 37 de milioane de terminale inteligente, marcându-și iar supremația. Pentru cât timp însă?

 

Dominația Apple în acest domeniu are șanse foarte mari să nu dureze mai mult de un trimestru. Deja diferența dintre cele două companii s-a redus atunci când Samsung a publicat rezultatele finale pentru trimestrul patru, cifrele lor conținând mai multe terminale vândute estimate decât erau estimate la începutul anului: 36,5 milioane. Apple își păstrează coroana în acest ultim trimestru dar rivalul s-a apropiat periculos de rezultatele sale la o diferență de numai 500.000 de unități vândute chiar și în acest excelent trimestru iar faptul că estimările Apple pentru primul trimestru din 2012 sunt cu circa 30% mai mici ne face să credem că Samsung își va relua poziția dominantă în cursul acestuia și nu o va ceda prea curând.

 

Dacă lupta pentru „cel mai mare producător în acest trimestru” a fost una care și-a tot schimbat liderul în 2011, cea anuală a fost câștigată de Samsung. Compania a livrat 19,9% din cele 488,5 milioane de terminale inteligente care au fost comercializate în 2011, Apple clasându-se pe locul secund cu 19%. Această creștere globală este una masivă, în 2010 vânzându-se doar 299,5 milioane iar pozițiile celor doi rivali susmenționați au fost total diferite: Apple – 15,9% iar Samsung – 8%. Ritmul mult mai rapid de creștere al sud-coreenilor este evident iar estimările noastre privind posibilitatea consacrării definitive a celor de la Samsung ca lider de piață în 2012 au o probabilitate mare de realizare.

 

Share

Comentarii


Intra in cont pentru a comenta! Daca nu ai un cont, te poti inregistra aici !