iPad 2 ca unealtă de business
Am avut ocazia să mă joc iar cu tableta Apple, după o lungă perioadă în care testasem doar tablete Android. Sigur, am văzut iPad 2 după lansare și am pe blog un mini-review, așa că m-am tot gândit cum aș putea scrie ceva nou și interesant. Așa că am preluat o discuție foarte activă online și am încercat să elaborez pe tema asta: poate iPad înlocui un computer? Poate fi o unealtă business de succes? Ei bine, tind să cred că da.
E greu de acceptat un produs consumer pe post de unealtă business. Dar la fel s-a întâmplat cu telefoanele inteligente: au fost inventate ca unealtă business, dar au avut nevoie de acceptare din partea consumatorilor și abia apoi au pătruns cu adevărat în zona corporate. Cam la fel este cu iPad. Odată ce accepți tableta în viața de zi cu zi, ea ți se lipește de degete. Iar capacitatea de a rezolva probleme de la birou este un bonus: drumul spre servici sau spre casă se poate schimba.
Dar să ne uităm la detalii. iPad este o unealtă extraordinară: are un ecran foarte bun, un procesor puternic, aplicații nenumărate. Pe lângă aplicația de email foarte bună și pe care poate fi setat contul de la birou, iPad include uneltele specifice: Calendar, Videoconferințe, iar pentru restul există aplicații: Office, editare de poze sau video, dar și aplicații business dezvoltate de companii. Platforma software iOS este una din cele mai sigure la ora actuală, dar să nu vă păcăliți cu mitul că nu există probleme și incidente de securitate.
Există atât aplicații gratuite, dar și aplicații pe bani. Nici la cele premium nu vă gândiți la cheltuieli extraordinare,cum ar fi licența Office pentru PC. Prețurile sunt în zona a câțiva euro, maxim câteva zeci de euro. Avantajul este că puteți lucra pe fișiere Doc, PPS sau XLS, ba chiar și PDF, direct de pe tabletă.
Faptul că ai acces la Internet oriunde există WiFi, ba chiar și o variantă 3G a tabletei, oferă maximum de oportunități pentru angajatul mobil. Există aplicații deja dezvoltate pentru iOS de marii jucători din industria software business, precum SAP, Oracle, IBM și alte companii similare. De asemenea, există aplicații pentru comerț, relații cu clienții, analytics, business intelligence și multe alte domenii. În plus, există în România destui programatori foarte buni care pot crea de la zero aplicații corporate pentru iPad.
Să adăugăm la asta și faptul că iPad este un gadget, ușor, versatil și flexibil – poate fi folosit împreună cu o tastatură wireless și mouse, unii spun că pentru funcția de „birou mobil” este mai bun decât PC-ul. Ai nevoie de laptop mai ales atunci când vrei să te joci. Dar stai așa! Și iPad este un produs foarte des folosit la jocuri. Așa că PC-ul nu are multe atuuri, mai ales pe drum.


Comentarii
Intra in cont pentru a comenta! Daca nu ai un cont, te poti inregistra aici !