Mobile News

Istoria terminalului N9 este una destul de tristă deoarece acesta este unul dintre acele produse care s-au născut în locul greșit la timpul greșit și, deși au adus lucruri interesante sau frumoase, au decedat prematur. Nokia N9 este un produs bazat pe sistemul de operare MeeGo, născut din fuziunea platformelor Nokia Maemo și Intel Moblin în primăvara anului trecut, și prezentat, la acea vreme, ca un sistem de operare puternic bazat pe un nucleu Linux care va oferi un mediu comun pentru telefoane, tablete, netbook-uri și echipamente media de rețea. Timpul a trecut, Nokia a pariat pe Microsoft și Windows Phone 7, MeeGo a trecut pe plan secundar ca „platformă experimentală", Intel a plecat către Samsung cu care va dezvolta un urmaș pentru MeeGo incompatibil la nivelul aplicațiilor, Tizen, iar N9 a fost anunțat abia în iunie 2011, când MeeGo a ajuns în mâinile Linux Foundation iar viitorul său este nebulos. Dar să lăsăm aceste detalii pentru concluzii și să vedem produsul.

Prezentare, impresie, construcție

La prima cântărire în mână, Nokia N9 pare destul de mare, însă această impresie este una greșită cauzată de liniile drepte și simplitatea extremă a designului - terminalul are 116.5 x 61.2 x 12.1 mm, o dimensiune standard pentru clasa ecranelor de 3,9'-4" din care face parte și în care alții nu au reușit să înghesuie decât un 3,7", iar greutatea de 135 de grame este normală. Poate doar grosimea să fie puțin cam mare, dar acesta nu este o problemă pentru manevrarea confortabilă a produsului.

Într-o perioadă în care alții își crapă capetele cu acuzații de plagiat al elementelor de design, Nokia demonstrează că sacrosancta creativitate nu a murit. Scurt pe doi, Nokia N9 este unul dintre cele mai frumoase terminale fabricate vreodată, aceasta frumusețe nefiind una stridentă precum cea de la Vertu sau strălucitoare precum cea de la Apple, ci o frumusețe sobră și riguroasă masculină. Este drept, celelalte două culori opționale, cyan și magenta, nu sunt prea masculine, dar ideea de bază se menține.

Forma terminalului nu este o noutate, cei atenți putând recunoaște liniile precedentului model N8: un paralelipiped perfect cu capetele verticale puțin teșite și marginile orizontale perfect rotunjite. Spre deosebire de N8 însă, carcasa oferită de N9 este mult mai impresionantă. Fabricată dintr-un singur bloc de rășină polimerică (policarbonat) sculptat ulterior pe o mașină cu comandă numerică, carcasa terminalului N9 este o capodoperă inginerească. După cum se observă din imaginile alăturate, nu există nicăieri nici măcar un singur șurub sau vreo lipitură, carcasa fiind cu adevărat una monobloc. Având o rezistență foarte bună la șocuri, policarbonatul are și avantajul de a nu necesita vopsire deoarece poate fi fabricat în aproape orice culoare dorește producătorul. Finisajul exterior este unul mat, cu o granulație extrem de fină, ceea ce face ca priza în mână să fie perfectă iar urmele de la amprente, greu vizibile.

Simplitatea carcasei este evidentă și la inspecția elementelor suplimentare. Spatele oferă o mică plachetă metalică ce susține camera foto și un LED dual, iar muchiile laterale oferă doar în partea stângă trei butoane: cele două pentru volum și cel pentru blocarea ecranului și pornirea terminalului. Capătul vertical superior oferă un jack audio de 3,5mm și, ascunse sub două clapete slotul MicroUSB pentru date și încărcare și slotul MicroSIM, partea diametral opusă adăpostind doar difuzorul.

Partea frontală oferă doar ecranul de 3,9" și discretul difuzor a căștii: N9 a furat cu câteva săptămâni gloria lui Samsung Galaxy Nexus, fiind primul telefon care nu mai are nevoie de butoane. Senzorii de proximitate și luminozitate sunt ascunși în rama superioară a ecranului iar camera foto frontală este poziționată, foarte curios, în colțul din dreapta-jos, în aceeași zonă dar pe partea stângă fiind camuflat și LED-ul pentru semnalizare. Și cam aceasta a fost carcasa lui N9: frumoasă, originală, simplă, solidă și impresionantă din punct de vedere tehnologic.

Ecran, hardware, stocare, baterie

Având o diagonală de 3,9", ecranul din N9 este cel mai impresionant ecran oferit vreodată de Nokia - nu este cel mai mare, terminalul E7 oferind o diagonală de 4", dar N9 folosește o mult mai modernă rezoluție FWVGA (480x854 pixeli) care oferă o densitate bună de 251ppi. Panoul este de tip AMOLED, contrastul, unghiurile de vizualizare și nivelul de negru fiind, deci, perfecte prin însăși natura tehnologiei, iar luminozitatea este și ea excelentă. Față de ecranele AMOLED întâlnite până acum, Nokia a venit însă cu două noutăți. Suprafața protectoarele a ecranului (Gorilla Glass) pare mult mai subțire ca de obicei, ceea ce face ca interfața sistemului de operare să pară că plutește pe carcasă, aspect care, combinat cu negrul absolut al ecranului care face fundalul interfeței să se confunde cu materialul carcasei, completează impresia generală pozitivă a designului. Cea de-a două noutate este filtrul de polarizare eficient, care oferă o vizibilitate bună în lumina solară, un salt binevenit de la mediocritatea tipică a ecranelor AMOLED în aceste condiții de iluminare.

Dacă Nokia a făcut alegeri bune atunci când vine vorba de carcasă și ecran, platforma hardware nu mai este atât de inspirată. Bazat pe un SoC Texas Instruments OMAP 3630 tactat la 1GHz, Nokia N9 nu se ridică la înălțimea clasei high-end din care face parte. Nucleul ARM Cortex-A8 single-core este încă puternic și nu am avut ce să-i reproșez în timpul utilizării, dar procesorul grafic PowerVR SGX530 este depășit clar de soluții precum NVIDIA Tegra 2 sau ARM Mali 400MP. Această soluție Texas Instruments mai poate fi găsită în high-end-uri de acum 2 ani, precum Motorola Milestone, în mid-range-uri relativ recente, precum LG Optimus Black sau Motorola Defy+ și este comparabilă cu Adreno 200 folosit pe HTC Desire, dar sincer să fiu nu prea are ce căuta într-un terminal care depășește bariera de 2000 de lei la sfârșitul lui 2011. Prestația platformei a fost bună, inclusiv în cele câteva jocuri preinstalate rulate, dar rămâne de văzut cum se va descurca SGX530 cu titluri mai puțin optimizate la sânge.

Această soluție este însoțită de o memorie RAM cu o capacitate de 1GB și o stocare internă de 16GB sau 64GB, în funcție de ce veți opta. Și ar trebui să fiți atenți pentru ce optați deoarece N9 nu oferă un slot pentru carduri de memorie. Noi am testat terminalul cu capacitate de 16GB și am remarcat că N9 folosește o partiționare internă care lasă liberi pentru datelor utilizatorului circa 8,8GB (accesibil în modul Mass Storage), restul fiind rezervați pentru aplicații și sistem de operare.

Suportul radio este bun, N9 oferind un modem 2G quad-band și unul 3G penta-band, la care se adaugă un adaptor wireless 802.11 b/g/n, USB 2.0 (din păcate fără suport OTG), Bluetooth 2.1, NFC și ieșire TV-Out prin conectorul audio, din păcate doar Standard Definition (576i) și fără cablu inclus în pachet.

Pe lângă procesorul grafic mai puțin potent, Nokia a făcut și alte alegeri ciudate, cum ar fi locașul SIM-ului care suportă doar formatul Micro sau neincluderea unei aplicații pentru tunerul radio FM, deși teoretic acesta există. În plus, impresionanta carcasă monobloc aduce cu sine și lipsa accesului la baterie.

Autonomia terminalului a fost bună, bateria cu o capacitate de 1450mAh oferind puțin peste o zi și jumătate de utilizare medie (browsing, email, convorbiri, redare audio) și, cu puțin noroc, putând ajunge la 2 zile.

Sistem de operare, telefonie, mesagerie, browser, aplicații

După cum am menționat, N9 este primul terminal care a eliminat complet butoanele, dar interfața MeeGo 1.2 merge mai departe de butoanele software din Android 4.0, eliminând complet nevoia pentru acestea. Este drept, aplicațiile implementează propriile butoane pentru opțiuni, setări și navigație, dar sistemul de operare se bazează doar pe derulări în cele patru sensuri.

Odată trecut de Lock Screen, care oferă notificații pentru mesaje, apeluri și email-uri, afișând și ora și data curentă, utilizatorul este pus în fața celei mai simple interfețe văzute până acum. MeeGo oferă trei ecrane, între care se comută prin derulare laterală: lista de aplicații (care nu suportă directoare și devine rapid un cârnat de icoane), Home Screen, care agregă fluxurile Facebook, Twitter, prognoza meteo, fluxul de știri Associated Press și notificările afișate și de Lock Screen, și lista aplicațiilor deschise. Bara de stare oferă informații referitoare la baterie, rețea și ceas, oferind acces prin apăsare la setările de rețea, profilurile de sunet și la un interesant modul de actualizare a statusului în rețelele Facebook, Google Talk și Skype cu tot cu geolocație. Și cam aceasta a fost interfața MeeGo, simplă și eficientă.

Odată intrat în cadrul unei aplicații, utilizatorul va observa modul interesant prin care se face managementul ferestrelor. Funcția de derulare va avea efect, evident, doar asupra conținutului aplicației, însă dacă utilizatorul va începe această mișcare din afara ecranului, atingând pe parcurs marginea lui, MeeGo va procesa mișcarea ca o comandă pentru interfața sistemului de operare și va permite comutarea către interfața principală sau, dacă mișcarea s-a făcut de sus în jos, va închide complet aplicația. O adiție interesantă este mișcarea similară în sens invers, de jos în sus, care va debloca un meniu rapid care oferă funcțiile de telefonie, mesagerie, cameră foto și browser.

Funcția de telefonie, reprezentată de aplicatiile Phone și Contacts, este bună dar duce lipsa unor opțiuni precum Voice Dial sau Smart Dial. Ultima poate fi suplinită de aplicația Seach, care oferă căutare din mers la nivelul întregului sistem de operare, dar aceasta nu este integrată în lista de contacte. Detaliile care pot fi setate la nivel de utilizator sunt bogate, existând suport pentru telefon, mail, adresă poștală integrata cu Nokia Maps), site, dată de naștere, date de contact pentru Google Talk, Twitter și Skype sau ton de apel. Din agendă se pot efectua atât apeluri telefonice normale cât și Skype, Google Talk sau alte servicii SIP.

Contactele pot fi organizate în grupuri pentru trimiterea unor mesaje rapide dar accesarea grupurilor este mai greoaie și nu există posibilitatea setării de sonerii la nivelul lor. În plus, deși aplicația are suport pentru serviciile Google, nu a preluat toate contactele de acolo ci doar pe cele din Google Talk. Este drept, transferul prin Bluetooth a mers bine, dar este dezamăgitor că suntem forțați să utilizăm Ovi pentru sincronizarea cloud. Calitatea convorbirilor a fost bună în ambele sensuri, atât casca cât și microfonul dublu cu noise cancelation făcând o treabă bună.

Clientul de mesagerie este și el la înălțime, comasând într-un singur loc nu doar clasicele mesaje SMS și MMS ci și sesiunile de chat de pe Skype sau Google Talk sau mesajele private Facebook și putând afișa și utilizatorii conectați pe aceste rețele. Partenerul său, clientul de email, este ceva mai simplu dar își face treaba, oferind suport pentru directoare și vizualizarea atașamentelor (utilă, ținând cont ca N9 nu are aplicație Office instalată). Din păcate, singurele servicii cunoscute sunt Google (fără contacte), Nokia Mail și Exchange, restul trebuind setate manual, Nokia oferind, este drept, niște rutine de autodetectare a tipului de cont.

Browser-ul este puternic din punct de vedere tehnologic, acesta atingând în HTML 5 Test scorul de 255 de punct, aproape cât Safari din iOS 5 și mult peste browser nativ din Android 2.3. În plus, randarea paginilor este frumoasă, viteza de încărcare mulțumitoare, paginile deschise pot fi vizualizate, la fel ca aplicațiile deschise, în ecranul Task Manager și se pot salva scurtături către site-urile preferate direct în lista de aplicații. Din păcate, acesta nu oferă suport Flash și nici nu face rearanjarea automată la schimbarea nivelului de zoom.

După cum am menționat, N9 vine de la bun început cu clienți Twitter, Facebook și Skype, la care se mai adaugă un calendar (cu suport CalDAV), un calculator, un client RSS, aplicația AccuWeather, un hotspot wireless și ceva jocuri. Printre facilitățile originale se regăsesc un contor pentru apeluri, mesaje și trafic 3G, care permite chiar setarea unor limite lunare, și suportul NFC.

Trăgând linia finală peste partea software, MeeGo a fost, la fel ca terminalul însuși, o surpriză plăcută deoarece este modern, simplu și fluent fără a se inspira de nicăieri. Cu toate acesta însă, am fost dezamăgit de anumite aspecte. La fel ca în cazul Maemo de pe N900, un al terminal „experimental' de la Nokia, MeeGo pare insuficient de bine șlefuit și neterminat. Dincolo de lacunele amintite mai sus (contacte Google, Voice și Quick Dial, Adobe Flash), am remarcat anumite blocaje temporare, care au durat chiar până la un minut, care au apărut atunci când am avut prea multe taburi deschise sau am capturat prea multe imagini. Acesta este semnul unui management de memorie defectuos, de neacceptat totuși pentru un sistem de operare finalizat de ceva vreme, la care se adaugă și lipsa modului de radio FM sau a suportului pentru camera frontală, aproape inutilă pentru ca nu merge nici în Skype nici în interfața de captură foto. Nokia a promis o actualizare și sperăm ca ea va repara aceste probleme, mai ales că între timp a apărut și versiunea 1.3 a sistemului de operare.

Redare audio, video, captură foto și video, galerie media, editor imagini, GPS

Playerul audio prezent pe N9 este bun, acesta oferind o interfață interesantă și suport bun pentru formate audio. Biblioteca media este indexată și oferită sub forma unei galerii de imagini, sub ea regăsindu-se browserul care oferă categorii pentru artiști, albume, liste de redare create manual sau automate și legătura către Ovi Music. Pentru piesele curent redate, playerul oferă informații referitoare la codecul folosit, precum și o serii de sugestii din magazinul media propriu. Este îmbucurător formatul larg pentru codecuri, pe lângă clasicele MP3, AAC, AAC+ și WMA regăsindu-se și FLAC și AC3.

Din păcate playerul nu are un widget pentru acces rapid și nici opțiuni de procesare a sunetului, din fericire ultimul aspect putând fi ignorat deoarece calitatea redării este foarte bună. Sunetul este puternic, are dinamică și este bine echilibrat. Am remarcat însă cu neplăcere compatibilitatea șchioapă cu headset-urile - problema nu apare dacă folosiți o pereche de căști cu conector TRS, însă headset-urile TRRS s-a putea să pună probleme: o pereche de Sony Ericsson a mers, una de Termaltake nici măcar nu a fost detectată.

Playerul video este și el interesant, oferind o galerie de thumbnail-uri pentru fișierele XviD, DivX, WMV și H.264 stocate pe telefon. Se remarcă suportul pentru containerele MVK, însă bucuria nu trebuie să fie foarte mare deoarece N9 nu suportă fluxurile video High Profile, uzuale pentru fișierele destinate redării desktop pe care le cunoaște cu toții, ci doar cele Standard sau Baseline. Este drept, le redă, dar cu o viteză foarte scăzută. Dacă respectați însă formatele specificate de Nokia, redarea fișierelor 720p nu va pune probleme iar calitatea imaginii, secondată de ecranul foarte bun, este excelentă.

Folosind un ansamblu optic Carl Zeiss cu apertura F/2.2, Nokia N9 nu oferă cea mai bună cameră foto din clasa 8MP din care face parte, dar rezultatele sunt mulțumitoare. Nivelul de detalii este bun, focalizare este corectă iar contrastul și luminozitatea sunt, de cele mai multe ori, alese corect. Se remarcă negativ nivelul de zgomot care este puțin cam mare, fără să devină deranjant, și o ciudată virare a culorilor, bune atunci când acest fenomen nu iese la iveală, către verde, ceea ce dă o nuanță ușor gălbuie a culorilor. Captura video 720p în schimb nu este tot atât de satisfăcătoare: deși imaginile păstrează în general atributele capturii foto, compresia la doar 8Mbps este defectuoasă iar artefactele sunt vizibile atunci când se fac mișcări ceva mai rapide cu camera.

Interfața pentru captură foto și video este simplă, toate opțiunile fiind ascunse după un meniu iar pe ecran fiind afișate doar declanșatorul, comutarea între video și scurtătura către galeria media. Softul camerei oferă o focalizare rapidă permanentă atât pentru captura foto cât și pentru cea video, restul setărilor fiind standard: scene, balans de alb, expunere, sensibilitate și geotagging. Galeria media, partenerul său software, oferă posibilitatea răsfoirii imaginilor și filmelor în funcție de tip (captură foto, captură video și alte tipuri de conținut media), atribuirea de taguri pentru imagini sau marcarea acestora ca favorite, și partajarea imaginilor via Bluetooth, Facebook, SMS, MMS, mail și NFC. Galeria media oferă și un editor simplu pentru imagini, acesta permițând ajustarea automată a imaginilor, utilă când contrastul sau balansul de alb nu au fost reglate automat suficient de bine, redimensionare, decupare, rotire și înlăturarea ochilor roșii.

În final, GPS-ul pare că se simte perfect într-o carcasă fără nici o urmă de metal: semnalul este achiziționat foarte repede, circa 30 de secunde pentru pornire la rece și 4-5 secunde la cald, iar localizarea este precisă. La acest modul bun se adaugă compasul magnetic și, evident, suita de navigație completă Nokia Maps.

Concluzii

Nokia N9 este un terminal impresionant, începând cu excelenta combinație a carcasei și ecranului și terminând cu simplu și interesantul MeeGo. Este drept, procesorul Texas Instruments nu este tocmai un produs de top, având o prestație bună dar fiind nefiresc într-un terminal atât de scump, iar unele detalii precum lipsa unui slot MicroSD, MicroSIM-ul, lipsa suportului radio FM, calitatea scăzută a înregistrării video sau bugurile și lacunele sistemului de operare umbresc puțin din impresia generală atât de pozitivă lăsată. Dar, cu excepția primelor două reproșuri, celelalte se pot rezolva prin actualizări software.

Problema N9 nu este însă aici, ci în faptul că viitorul platformei este unul nesigur. Este drept, compania a promis viitoare actualizări pentru o bună perioadă de timp, dar același lucru l-am auzit și-n 2009, când a fost lansat N900, și, cu tot respectul pentru finlandezi, nu prea am văzut cine știe ce noutăți interesante venind din partea lor. Numărul de aplicații disponibile pe Ovi Store a fost mai mare decât m-am așteptat dar nu exista termen de comparație cu App Store sau Android Market.

În final, prețul este iar o problemă: suma de 2300 lei pentru versiunea de 16GB se învârte periculos între prețul unui Samsung Galaxy S II și a unui proaspăt Samsung Galaxy Nexus, în fața cărora N9 nu poate concura doar cu impresionanta sa carcasă. Dacă Nokia nu va reduce rapid acest preț, N9 va fi doar cel mai frumos terminal făcut vreodată pe care nu l-a cumpărat nimeni și unicul martor al defunctei posibile direcții alternative pentru Nokia.