Panasonic lanseaza prima camera video 3D Full HD
Panasonic propune profesionistilor din domeniul filmului si stirilor prima camera video profesionala 3D Full HD, noul model AG-3DA1, care poate fi pre-comandat prin depunerea unui avans de 1.000 euro din pretul de lista al camerei, care va ajunge la 16.800 euro.
Cu o greutate sub 3 kg, camera video 3D AG-3DA1 vine echipata cu un obiectiv dual si doi senzori 3-MOS, cu rezolutie full (1920 x 1080) si 2.07 megapixeli, care pot inregistra imagini in format AVCHD. Camera poate inregistra pana la 180 de minute pe carduri de memorie SD duale cu capacitatea de 32 GB in modul AVCHD PH si ofera totodata solutii profesionale pentru realizarea productiei 3D, inclusiv o iesire duala HD-SDI, o conexiune HDMI, doi conectori XLR, un microfon incorporat stereo si doua telecomenzi. Camera vine echipata, de asemenea, cu un terminal fara fir pentru focus iris, zoom, REC, start/stop si pentru punctul de convergenta. Ecranul LCD cu care este dotata camera are diagonala de 3,2 inch si ofera utilizatorului posibilitatea de a trece usor de la vizualizarea imaginilor pentru ochiul drept la cele pentru ochiul stang si invers. Actualele sisteme 3D sunt configuratii la scara mare in care doua camere sunt potrivite intr-un ansamblu in paralel sau se intersecteaza vertical la nivelul unei jumatati de oglinda. Mai mult, in actualele sisteme sunt necesare module separate de inregistrare.
In noua camera video integrata 3D Full HD de la Panasonic, lentilele, capul camerei si modulul de inregistrare dual cu card de memorie sunt integrate toate intr-un singur corp, foarte usor de utilizat. Camera are, de asemenea, sisteme de control de ajustare stereoscopice, pentru a o face mai usor de folosit. Sistemul cu doua lentile din sectiunea optica a camerei face ca punctul de convergenta sa poata fi ajustat. Functiile automate pentru corectiile orizontale si verticale sunt de asemenea incluse. O camera conventionala 3D necesita un PC sau un procesor video extern pentru aceste ajustari. Aceasta camera se va putea insa recalibra in mod automat, fara sa se foloseasca nici un alt echipament extern, realizandu-se imediat o captura 3D. Sistemul de inregistrare pe baza de memorii solid-state ofera o flexibilitate mai mare la inregistrarea filmelor Full HD 3D in ipostaze mult mai complexe.
AG-3DA1 este mai usoara si mai mica decat sistemele de filmat 3D actuale, aducand un plus de manevrabilitate atunci cand e folosita. Transportul e mai facil iar configurarea este mult simplificata, facand aceasta camera foarte usor de utilizat pentru inregistrarea unor manifestari sportive, unor documentare, dar si in multe alte proiecte. Semnalele video pentru ochiul stang si pentru cel drept ce vin din camera 3D cu doua lentile pot fi inregistrate sub forma de fisiere pe un card de memorie de tip SDHC/SD, mediu de stocare mult mai rezistent decat caseta, discul optic (cd/dvd), hard-disc sau un alt dispozitiv mecanic. Acest sistem de stocare, cu design simplu ce nu presupune existenta unor parti mobile, reduce semnificativ costul de mentenanta.
Astfel, utilizatorul se va bucura de un flux de lucru foarte productiv, rapid, cu acces instantaneu la continutul inregistrat, usor de conectat la un Mac sau la un PC si cu o capacitate mai mare de inregistrare si stocare.


Comentarii
Intra in cont pentru a comenta! Daca nu ai un cont, te poti inregistra aici !