05 Mar de Cosmina Rizea

Noua aplicatie pentru Android: Gesture Search

Noua aplicatie pentru Android: Gesture Search

Google a anuntat o noua aplicatie experimentala pentru platforma Android: Gesture Search este o aplicatie care permite utilizatorilor sa caute fisiere pe telefon utilizand gesturi scrise. Mai simplu spus, in loc sa foloseasca tastatura pentru a scrie numele fisierului cautat, utilizatorii trebuie doar sa deseneze pe ecran conturul literelor care compun cuvantul respectiv.

 

Gesture Search poate fi privita ca o completare a unei alte aplicatii pentru Android, Voice Search - cautare prin voce. Spre exemplu, atunci cand o interogare verbala nu e potrivita, noua cautare Gesture Search ar putea fi la indemana.

Tot ce trebuie facut este deschiderea aplicatiei Gesture Search si scrierea unei litere cu degetul pe ecran. Rezultatele pentru respectiva interogare vor aparea apoi pe afisaj. Daca litera conturata este prea asemanatoare cu alta din alfabet, aplicatia va aduce rezultate pentru ambele potentiale interogari. Se poate sterge o interogare prin trecereea degetului de la stanga spre dreapta pe ecran, sau de la dreapta spre stanga pentru a indeparta ultima litera a interogarii. Aplicatia experimentala invata, de asemenea, din istoricul cautarii, astfel va aduce in topul rezultatelor cele utilizate anterior.



Gesture Search pentru Android poate cauta printre cele mai multe fisiere de pe telefon, incluzand contactele, aplicatiile, bookmark-urile Internet, melodii sau fisere video.

 

Deocamdata insa, aplicatia este disponibila doar pentru clientii din SUA ce ruleaza Android 2.0 sau o versiune ulterioara.

Pentru inceput, doar telefoanele Motorola Droid si Google Nexus One vor suporta Gesture Search. Dispozitivele ce ruleaza cu Android 1.5 sau 1.6, precum T-Mobile G1, T-Mobile MyTouch 3G sau Sprint Hero nu pot rula noua aplicatie.

Demonstratii cu noua aplicatie Gesture Search, aici.

 

Foto: Google Nexus One

Bookmark and Share

Comentarii


Intra in cont pentru a comenta! Daca nu ai un cont, te poti inregistra aici !