26 Ian de Elena Pacea

Paperplane, avionul din copilarie pe calculator

Paperplane, avionul din copilarie pe calculator

Iti aduci aminte ce placere era in copilarie sa confectionezi avioane din hartie? Si nu numai avioane. Unii dintre noi erau atat de inventivi incat reuseau sa confectioneze din hartie si broscute, barcute, gargarite si alte asemenea.

 

Cativa studenti din Franta, mai exact din orasul Angouleme, s-au gandit sa aduca avionul de hartie din copilarie in format digital si sa creeze un joc video. In acest joc, te plimbi cu avionul. In mare parte, tu detii controlul, dar te poti astepta la surprize. Avionul, din cand in cand, iti scapa de sub control. Faptul ca tinerii sunt din Angouleme nu poate fi intamplator. Aici se afla ENJMIN, o scoala dedicata jocului. Totodata, inca ianuarie 1974, in acest oras se organizeaza Festivalul de Benzi Desenate. In Angouleme, un oras de-a dreptul impresionant, te afli in lumea jocului, aici poti retrai experientele placute din copilarie.

 

Grupului i s-a propus ca, in sase luni, sa elaboreze un joc video inedit. Iata ca, dupa 4 luni, rezultatele au inceput sa apara. Jocul a trebuit sa porneasca de la un avion confectionat din hartie. Studentii nu puteau plia hartia decat de un anumit numar de ori. Nu a fost atat de simplu pe cat pare. Chiar daca la inceput pliau avionul la voia intamplarii, pe masura ce se apropiau de numarul limita de plieri posibile, trebuia sa fie foarte atenti la urmatoarea miscare. Ulterior, avionul trebuia sa indeplineasca o sarcina. Spre exemplu, de la fereastra camerei nespatioase de camin, avionul putea zbura direct in camera colegei de vizavi, purtand un mesaj. Dar cum sa il controlezi ca sa nu ajunga pe pamant, sa nu il distruga vantul, sa nu il ploua si asa mai departe? Solutia a fost controlul. Trebuie sa il faci sa iti respecte comenzile, desi avionul nu se mai afla in mainile tale. Pentru aceasta, te poti ajuta de un ventilator care sa il duca direct in camera colegei sau poti urmari directia vantului. Iata, deci, care este realitatea care sta la baza jocului.

 

Bine gandit, acum sa ne mutam pe calculator. Avionul de hartie zboara sub ochii tai. Exact ca in realitate, nu il poti manui, dar te poti ajuta de diverse trucuri pentru a-l face sa zboare in directia pe care o doresti. Daca vrei ca avionul sa zboare la dreapta, ridici aripa stanga. Desigur, pe langa aceste aspecte pe care le regasim in realitate, a fost nevoie de o grafica de invidiat, care sa atraga fanii. Acum, dupa 4 luni de munca, avionul zboara si il poti controla. Nu complet. Ai observat ca si in realitate se intampla sa apara cate un fenomen al naturii care sa te incurce. Jocul respecta realitatea, asa cum poti vedea si in clipul de mai jos. Prin urmare, din cand in cand ai putea avea niste surprize. Un vant naprasnic care sa iti dirijeze avionul.

 

Paperplane prinde viata pe masura ce avansezi. De la un decor lipsit de culoare, ajungi la un mediu viu colorat. Incepi sa cunosti zona pe care o survolezi, iar aceasta imagine trebuie sa ti se intipareasca in minte. Studentii ne marturisesc ca mai au de lucru. Jucatorul trebuie sa aiba posibilitatea sa viziteze tot ce doreste. In acest sens, grupul vrea sa se asigure ca nimic nu ii va sta in cale. Obiectele din zona de survol, care incep sa prinda viata si culoare pe masura ce interactionezi cu ele, trebuie sa fie mai bine definite. Pentru aceasta, studentii isi roaga frecvent colegii sa testeze jocul si sa le spuna cum li se pare. Cam atat ne transmit pe blogul lor.

 

Proiectul ne duce cu gandul la AI-MAS Winter Olympics, Olimpiada jocurilor de strategie, care se va organiza la Bucuresti, pe 27 februarie. Vom urmari indeaproape evolutia celor doua proiecte. Pana atunci, asa cum ne ureaza si grupul de studenti din Franta, „pe curand!”.

 

mnmic

Stiai ca...

... ideea jocurilor video ia nastere in 1950. Se pare ca primul care a avut aceasta idee a fost Ralph Baer, inginer al companiei americane, Loral Electronics. Desi dorea sa puna ideea in practica, angajatorul sau i-a interzis.

... Nintendo, una dintre cele mai cunoscute companii de dezvoltare si publicare de jocuri video si console de jocuri, a fost fondata in 1889. Pe vremea aceea, insa, era o companie mica, producatoare de carti de joc. Dupa 100 de ani, Nintendo incepe sa se lanseze in industria jocurilor video. In 1980, incepe sa faca jocuri electronice pentru arcade si console portabile, iar in 1983 lanseaza prima consola de jocuri, Nintendo Entertainment System. De aici, incepe sa apara succesul.

... cel mai vechi joc video – desigur, in forma embrionara, nu tocmai ceea ce vedem astazi – a fost realizat in 1947, de catre Thomas T. Goldsmith Jr. si Estle Ray Mann. Era o simulare de rachete, iar cei doi au obtinut drepturi de autor in 1948.

 

Paper Plane from Kevin on Vimeo.

Bookmark and Share

Comentarii


Intra in cont pentru a comenta! Daca nu ai un cont, te poti inregistra aici !