Răspuns genial al celor de la Google pentru acuzaţiile de abuz de putere venite din partea UE

12

Google este subiectul unor anchete desfăşurate de autorităţile europene antitrust, care vizează modul în care gigantul american, dezvoltatorul sistemului de operare Android, care deţine pe plan global o cotă de piaţă de peste 85%, îşi “impune” condiţiile în rândul producătorilor de telefoane şi tablete.

 

Autorităţile UE acuză Google că abuzează de “puterea de negociere” pe care o are pentru a impune unor producători de terminale mobile să le livreze cu aplicaţii preinstalate create de companie. Aşa s-au plâns şi câţiva producători mai mici din Europa. Ar fi cazul unor producători din Franţa. UE susţine că în acest mod Google le limitează opţiunile utilizatorilor finali, care ar trebui să aleagă singuri serviciile şi aplicaţiile pe care le doresc pe terminalele lor. Au dreptate europenii, dar Google a venit cu un răspuns neaşteptat.

 

Google a rumegat bine această situaţie şi a venit cu un răspuns genial. Ceva de genul, “nu are cum să se numească abuz de putere ce facem noi, cât timp pe piaţă există iPhone“. Adică, în loc să-şi bată capul cu argumente care să le justifice acţiunile, asmut autorităţile UE şi pe Apple.

 

Google susţine că nu se poate numi abuz sau limitare a opţiunilor în condiţiile în care doar 11 din 38 de aplicaţii instalate pe Samsung Galaxy S7 (exemplul ales de Google – n.r.) sunt de la Google. De ce? Pentru că a scos în evidenţă ce face concurenţa. iPhone 7 vine cu 39 din 39 de aplicaţii preinstalate, toate create doar de Apple. Totodată, 39 din 47 aplicaţii preinstalate pe Lumia 550 sunt de la Microsoft (exemplu ales de Google pentru platforma Windows).

 App_Real_Estate

Răspunsul Google nu face altceva decât să agite apele şi mai tare. Important de văzut ce răspuns vor avea autorităţile europene şi de ce nu, ale concurenţei. Oare UE va demara anchete şi în cazul Apple şi Microsoft?

 

Πηγή: google