Qualcomm umilit din nou de Samsung cu procesoarele Exynos, dar Apple rămâne lider

- Adrian Ungureanu
386

Samsung devine un competitor din ce în ce mai redutabil pentru Qualcomm în materie de procesoare pentru dispozitivele mobile, iar platforma Exynos, scoate de doi ani, rezultate mai bune decât cele mai bune procesoare Snapdragon.

Am văzut mai devreme că modelul Galaxy S9, dotat cu procesor Exynos 9810, produs de Samsung, a apărut în baza de date de la Geekbench. Rezultatele sub foarte bune. De fapt, din baza de date al testului de referință, este pe locul doi fiind depășit doar de procesorul Apple A11.

Scorul la testul single-core a fost de 3.648 de puncte, iar la testul multi-core scorul obținut a fost de 8.894 de puncte. Rezultate considerabil mai bune. Snapdragon a scos pe un Galaxy S9+, tot în Geekbench, 2.378 de punct în testul single-core și 8.132 de punct la multi-core. De fapt, Snapdragon 845 este abia al patrulea cel mai performant procesor din Geekbench, acesta având rezultate mai bune și decât Apple A10, procesor lansat în 2016.

Cele mai bune rezultate obținute de Geekbench aparțin unui procesor Apple A11 pe un iPhone X. La testul single core a scos un scor de 4.225 de puncte, iar la testul multi core, 10.281 puncte. Rezultate sensibil mai mari decât cele scoase de Exynos 9810.

Dar în condițiile în care procesoarele scoase de Samsung înregistrează performanțe mai bune decât cele de la Qualcomm, ne întrebăm de ce nu mizează mai mult pe propria platformă hardware? Bine, cam avem răspunsul, dar ține strict de afacerile dintre Qualcomm și Samsung.