Presupusele panouri de protecție pentru Galaxy S9 și S9+ apar într-o poză spion

- Adrian Ungureanu
365

Galaxy S9 și S9+ țin capul de afiș astăzi de parcă toți ”zvonacii” s-au vorbit între ei și au publicat tot ce au putut afla în ultima vreme despre viitoarele flagship-uri de la Samsung.

Mai devreme am aflat că cele două telefoane ar putea fi lansate la MWC 2018, iar la scurt timp am văzut și două clipuri video randate cu ambele modele.

Acum a apărut o imagine spion cu panourile de protecție ale telefoanelor. Acestea, dacă sunt reale, contrazic ceea ce s-a speculat anterior. Randările ne arată un design în care rama din partea de jos a ecranului dispare, dar această fotografie nu confirmă acest lucru.

Într-adevăr, pare că rama de jos pare mai subțire decât pe modelele S8 și S8+, dar nu cu mult mai subțire și este încă destul de vizibilă.

Din moment ce nu vine dintr-o sursă oficială, nu putem garanta că panourile de protecție pe care le vedeți în imagine sunt chiar pentru modelele finale, dar este foarte posibil să fie.