Presupuse randări de Xiaomi Mi Mix 2 ies din nou la suprafață

- Adrian Ungureanu
215

Xiaomi va prezenta luni noi Mi Mix 2 despre care v-am tot vorbit în ultimele zile, chiar cu o zi înainte de marea prezentare de la Apple, dar între timp au mai apărut două imagini, două jumătăți dintr-o randare cu noul Mi Mix 2.

Puse cap la cap, modelul aduce destul de mult cu design-ul modelelor Galaxy S8 de la Samsung ceea ce mă face să am dubii că acesta este design-ul final al noului Mi Mix 2, dar ținând cont că flagship-urile de la Samsung au fost atât de lăudate nu ar fi un lucru rău pentru Xiaomi.

Totuși, mă aștept ca telefonul chinezilor să fie ceva mai diferit și cu ocazia prezentării din 11 septembrie să vedem un model spectaculos.

Cât despre specificații, este așteptat ca telefonul să fie echipat cu un ecran de 6,4 inci, cu rezoluție Quad HD (2540×1440 pixeli), procesor Snapdragon 835 și trei versiuni RAM și spațiu de stocare intern: 4GB RAM + 128GB ROM; 6GB RAM + 128GB ROM; 8GB + 256GB ROM.