Povestea design-ului Mi Mix 2 – unul din cele mai arătoase telefoane ale anului

    - Adrian Ungureanu
    314

    Chinezii de la Xiaomi încep să facă pași importanți către statutul de producător de telefoane de top, cu dotări superioare și cu un design din ce în ce mai atrăgător.

    Xiaomi a fost prima companie care a lansat un telefon cu ecran cu margini extrasubțiri, bezel-less cum l-ar denumi vorbitorii de limbă engleză, deși au fost două companii care au încercat înaintea lor să impună acest concept pe piață.

    Xiaomi Mi Mix a fost cu adevărat un telefon surprinzător din toate punctele de vedere. Ecran cu ramă aproape inexistentă pe trei laturi, camera de selfie-uri a fost mutată în partea de jos a panoului frontal, iar difuzorul convențional era înlocuit cu un ”difuzor” piezoelectric, care face telefonul să vibreze în așa fel, încât dacă pui telefonul la ureche să auzi vocea celui cu care vorbești.

    Mi Mix 2 s-a vrut un pas înainte, iar pentru a avea un design desăvârșit, compania chineză a apelat la designer-ul francez Philippe Starck. Povestea design-ului de pe Mi Mix 2 o regăsiți în clipul de mai jos. O poveste interesantă, cu elemente de la Leonardo da Vinci, până la elemente din filosofia chinezească.

    Xiaomi începe să urmeze ușor, ușor drumul parcurs de cei de la Huawei, care în lunile iunie și iulie a acestui an a depășit Apple și au devenit al doilea cel mai mare producător de telefoane din lume.