PlayStation VR merge și pe Xbox, Wii U sau PC

100

Spre deosebire de produsele concurente, care sunt scumpe și merg doar în anumite combinații, ochelarii PlayStation VR se pot conecta și la consolele rivale, precum Xbox One sau Wii U, dar și un PC pentru jocuri video. Sursa este HDMI, iar conexiunea se face fără bătăi de cap.

 

Modul în care funcționează nu este 3D sau 360 de grade, cum te-ai aștepta la ochelarii VR, dar grafica este bună pentru jocuri, spun cei care au testat. Cei de la Ars Technica spun că probabil merg cu orice input HDMI, în modul de compatibilitate 2D. Asta înseamnă că puteți juca orice joc video sau puteți vedea filmele într-un mod imersiv, fără alte costuri suplimentare, ceea ce zic că este un avantaj masiv pentru PlayStation VR.

 

Desigur, jocurile VR special realizate pentru ochelari VR sunt cele care aduc mai multă adrenalină. Dispozitivul PSVR are o mufă audio 3.5 mm jack și puteți folosi căștile normale de gaming sau căști de muzică. Ecranul 2D apare plutind la distanță în față și imaginea este redată ca și cum v-ați uita la ecranul de cinema. Se pare că deocmadată n-au reușit să acceseze jocurile pentru HTC Vive sau Oculus Rift. 

Din păcate nu am reușit să aflu nimic despre lansarea în România pentru PlayStation VR, iar sursele spun că va fi abia în 2017. Cei care au apreciat sistemul îl găsesc însă sigur pe magazinele online americane sau nu.

 

Sunt disponibile la ora actuală circa 25 de jocuri video realizate special pentru PlayStation VR, iar pînă la finalul acestui an sunt anunțate cam 50 de titluri care vor fi gata pentru pasionații de jocuri video. În pachet vine cu 18 titluri, dar tind să cred că nu sunt jocurile full, ci doar partea de demo, iar dacă vreți să le jucați, le plătiți online.

 

Πηγή: Ars Technica