Plantronics anunță lansarea a două noi seturi de căști cu Dolby Atmos, dedicate gamerilor

- Adrian Ungureanu
374

Plantronics anunţa disponibilitatea pe plan local a noilor căşti compatibile Dolby Atmos, din gama RIG, pentru jocuri, pentru a le oferi gamerilor şi această caracteristică ce aduce maximum de realism în experienţa de gaming.

În România, seria RIG este disponibilă de mai mult timp, dar recent i s-au adăugat şi modelele RIG 400 and the RIG 500E, care dispun de un cod unic de utilizator pentru activarea Dolby Atmos pentru căşti, fără niciun cost suplimentar.

RIG 400 şi Dolby Atmos oferă avantajul unui sunet în mişcare care te înconjoară, astfel încât poţi reacţiona mai rapid şi auzi tot ceea ce e necesar pentru a câştiga. Plantronics RIG 400 dispune de microfon interschimbabil cu anulare a zgomotului de fundal, controale de volum pe firul de conectare, material uşoare pentru un confort sporit în timpuk jocului.

Cupele pentru urechi, cu spumă cu memorie, se aşează perfect pe urechi, oprind zgomotele de fundal şi nelăsând sunetul afară din joc. O bandă transversală uşoară reduce presiunea asupra capului, astfel încât le poţi folosi ore întregi. Mufa de 3,5 mm asigură compatibilitatea cu orice PC, consolă Xbox One, PS4, laptop, telefon inteligent sau tabletă. Te poţi adânci în jocul favorit cu ajutorul acurateţei audio şi poţi conversa cu claritate pentru a interacţiona cu alţi jucători.

Prețul recomandat pe site-ul Plantronics este de 60 de dolari, iar pe piața locală poate fi găsit la prețuri începând de la 235 de lei.

RIG 500E şi Dolby Atmos asigură un sunet de înaltă fidelitate pentru gaming, cupe antifonate pentru urechi şi controlul volumului pe firul de conectare. Sunetul echilibrat şi başii fără distorsiuni, designul uşor ce încorporează cupe antifonate cu materiale respirabile pentru confort sporit în timpul sesiunilor mai lungi de gaming, te ajută pentru o experienţă de calitate în gaming şi muzică.

RIG 500E este un adevărat kit audio, cu elemente interşanjabile ce permit configurarea experienţei auditive – poţi alege între cupele ventilate pentru un confort sporit în sesiuni lungi de utilizare, sau cupele fonoizolante pentru o concentrare totală pe joc sau pe muzică. De asemenea, cablul permite conectarea fie la mufa universală de 3,5 mm, fie la un port USB. Microfonul este detaşabil, în caz că nu ai nevoie de el.

Prețul pe site-ul Plantronics este de 150 de dolari. Pe piața locală, Plantronics RIG 500E poate fi găsit în oferta cîtorva retailerii online iar cel mai mic preț pe care l-am găsit este în jur de 530 de lei.