Pentru prima dată după cinci ani de dominaţie – iPhone nu a mai fost cel mai vândut model în China

- Adrian Ungureanu
185

Deşi este o piaţă care se îndreaptă cu precădere către telefoanele ieftine, China a fost o piaţă în care scumpele telefoane de la Apple au dominat topul vânzărilor. Între 2010 şi 2015 iPhone-urile au fost cele mai vândute modele.

2016 a adus o schimbare, însă, pe piaţa chineză. A fost pentru prima oară, după cinci ani de dominaţie, când iPhone a pierdut statutul de lider. Cel mai vândut model din 2016, pe piaţa chineză a fost Oppo R9.

Au fost mai multe rapoarte ale unor analişti care au anunţat că seria iPhone 7 nu performează în vânzări, aceasta fiind plictisitoare, cu puţine noutăţi, iar faptul că nu a fost la fel de atractivă ca generaţiile anterioare, nu i-a mai determinat nici pe chinezii să le cumpere.

Din păcate pentru Apple, diferenţa este una foarte mare între modelele iPhone 7 şi Oppo R9. Dacă telefoanele americanilor s-au vândut într-un volum de 12 milioane de unităţi, Oppo R9 a atins un volum de 17 milioane, diferenţa de 5 milioane de telefoane fiind una foarte mare.

În ceea ce priveşte întreaga piaţă chineză, vânzările de telefoane au crescut cu 6% în 2016, faţă de 2015, la un total de aproximativ 465 milioane de unităţi. Oppo a fost marele campion al pieţei chineze cu vânzări în creştere de 109%. Cei de la Vivo au avut şi eu o creştere semnificativă a vânzărilor, de 78%, în timp ce Huawei completează podiumul creşterilor, cu 21%. Apple, a încheiat anul 2016, cu o scădere de 22% faţă de anul anterior.