Panasonic P88 este modelul ieftin cu care revin japonezii

185

Japonezii revin pe zona de terminale Android cu un model entry-level, accesibil, Panasonic P88, care va fi ales de mulți utilizatori datorită brandului cunoscut. El nu este însă un vârf de gamă sau o bijuterie tehnologică marca Panasonic, ci doar un telefon mobil ieftin.

Panasonic P88 are integrat un display de 5,3 inch IPS HD (720p), protejat cu o sticlă 2.5D curbată pe margine. Procesorul ales este un quad-core la 1,25 GHz, adică model economic care consumă puțină energie, nu știm modelul. Are o memorie RAM de 2 GB  și o capacitate internă de stocare de 16 GB, care poate fi extinsă prin microSD (până la 128 GB). Panasonic P88 are o cameră foto principală de 13 megapixeli, una frontală de 5 megapixeli, precum și un acumulator cu o capacitate de 2600 mAh. Telefonul este dual-SIM, are tehnologie 4G cu VoLTE, iar platforma este Android 6.0 Marshmallow.

Carcasa este metalică și are un design care amintește de multe telefoane chinezești. Probabil este și el produs pe undeva prin China. Prețul este de circa 140 de dolari, găsiți telefoane no-name mult mai bune la acest nivel. Dar cu toate acestea sunt convins că Panasonic  mai are fani, inclusiv în România.

Πηγή: FONEARENA