Orange a lansat Flexible Computing, o solutie cloud dedicata clientilor business

19

Orange a lansat ieri o solutie de cloud computing sub numele de Flexible Computing. Serviciul ofera clientilor corporate ocazia sa acceseze rapid o infrastructura IT pregatita pentru a-si construi si gestiona propriul centru de date virtual. Flexible Computing ar putea creste viteza de implementare a proiectelor in cadrul companiilor, oferind acces rapid la infrastructura IT necesara si in acelasi timp simplificand managementul serverelor si al aplicatiilor gazduite.

Flexible Computing ofera companiilor acces la resurse de calcul precum CPU, RAM si spatiu HDD. Dupa configurarea serverelor virtuale, clientii isi pot instala si pot folosi aplicatiile proprii de business. Serviciul propune un model de cost eficient sub forma unui abonament lunar in care clientii platesc pentru resursele contractate si care permite adaugarea sau renuntarea la resurse, in functie de nevoile companiei, si nu presupune investitii CAPEX in infrastructura.

Folosit atat ca solutie principala de infrastructura pentru aplicatiile de business, cat si ca o solutie secundara ce asigura continuitatea afacerii sau functionarea la capacitate normala in perioadele de varf, serviciul Flexible Computing asigura securitatea datelor la cele mai inalte standarde. De asemenea, ofera clientilor o solutie de virtual private cloud cu acces securizat prin VPN si stocarea datelor in centrele de date Orange de nivel Tier 3, certificate ISO/IEC 27001.

“Anul 2013 este un an important in ceea ce priveste adoptia noilor tehnologii, precum 4G sau cloud computing, clientii nostri observand ca ele aduc valoare adaugata businessului prin accesul rapid la informatie, reducerea de costuri si prin usurinta in utilizare. Flexible Computing este o solutie de cloud computing care permite clientilor corporate sa isi adapteze rapid sistemul informatic nevoilor de business, sa adapteze si sa gestioneze centrele de date, si ofera o structura scalabila de cost, prin care platesc exclusiv pentru ceea ce folosesc.” a declarat Florin Popa, Business to Business Director in cadrul Orange Romania.