OPPO a prezentat noile R11s și R11s Plus

- Adrian Ungureanu
314

Chinezii de la OPPO au prezentat oficial noile telefoane OPPO R11s și OPPO R11 Plus, versiunile actualizate ale modelelor din seria R11 lansată în prima parte a acestui an.

Noile telefoane vin cu un design destul de similar cu cel de pe modelele R11 și R11 Plus, care seamănă izbitor de mult cu iPhone 7 Plus, dar sunt ceva modificări importante.

Deși în mare trăsăturile au fost păstrate, diferențe cele mai importante sunt date de ecranele cu raport 18:9, cu margini subțiri și renunțarea la butoanele Home fizice. În aceste condiții senzorul de amprentă a fost mutat în spate. Sunt telefoane foarte arătoase din punct de vedere estetic.

Diferențele dintre R11s și R11s Plus sunt date doar de dimensiunea mai mare a modelului Plus și faptul că vine cu ceva mai mult RAM. Aveți mai jos listele de specificații ale celor două modele.

Specificații OPPO R11s
– Display: 6,01 inci (2160×1080 pixeli) Full HD+ 18:9 AMOLED
– Procesor: Octa Core Snapdragon 660 + Adreno 512 GPU
– Memorie: 4GB RAM, 64GB stocare internă, slot pentru card microSD de până la 256GB
– Sistem de operare: Android 7.1.1 (Nougat) cu interfață ColorOS 3.2
– Foto: camera principală duală 16MP+12MP / cameră frontală de 20MP
– Altele: Senzor de amprentă, 4G VoLTE, WiFi 802.11 ac, Bluetooth 4.2, GPS + GLONASS, USB Type-C, Dual SIM Hibrid (nano + nano/microSD)
– Baterie: 3205mAh și încărcare rapidă prin VOOC Flash Charging

Specificații OPPO R11s Plus
– Display: 6,43 inci (2160×1080 pixeli) Full HD+ 18:9 AMOLED
– Procesor: Octa Core Snapdragon 660 + Adreno 512 GPU
– Memorie: 6GB RAM, 64GB stocare internă, slot pentru card microSD de până la 256GB
– Sistem de operare: Android 7.1.1 (Nougat) with ColorOS 3.2
– Foto: camera principală duală 16MP+12MP / cameră frontală de 20MP
– Altele: Senzor de amprentă, 4G VoLTE, WiFi 802.11 ac, Bluetooth 4.2, GPS + GLONASS, USB Type-C, Dual SIM Hibrid (nano + nano/microSD)
– Baterie: 4000mAh și încărcare rapidă prin VOOC Flash Charging

Deocamdată, cele două telefoane vor fi disponibile în China, începând cu 24 noiembrie. The OPPO R11s costă 2.999 yuani, adică în jur de 390 de euro, iar OPPO R11s Plus are un preț de 3.699 yuani, care ar fi în jur de 480 de euro.

Din ce văd în oferta de telefoane OPPO disponibile în România, modelele R9s, adică generația anterioare (chinezii au evitat numerele pare pentru seria ”R”), se găsesc la retailerii noștrii, deci sunt șanse să ajungă și la noi în țară. Dar, deocamdată nu e nimic oficial.