OnePlus 6 ar putea fi lansat în martie, cu senzor de amprentă integrat în display

- Adrian Ungureanu
378

Deși compania chineză abia a lansat modelul OnePlus 5T în luna noiembrie, apar deja discuții de o lansat timpurie a următoarei generații de telefoane OnePlus.

Cele mai noi zvonuri spun că OnePlus 6 ar urma să fie lansat la mijlocul lunii martie a anului viitor. Ar fi cu trei luni mai devreme decât a fost lansat predecesorul său, OnePlus 5, care a fost pe 20 iunie 2017.

Deocamdată nu prea sunt detalii despre specificațiile acestuia, dar se spune că va veni cu noile procesoare Snapdragon 845, ceea ce era de așteptat oricum, iar surpriza ar fi senzorul de amprentă integrat în display.

Încă nu avem vreo confirmare oficială, așa că nu ne putem baza foarte mult pe aceste informații. În plus, șefii de la OnePlus oferă ei înșiși indicii cu mult timp înainte de lansarea telefoanelor lor.

Așa s-a întâmplat și anul acesta când CEO-ul companie Pete Lau a oferit mai multe detalii despre OnePlus 5 pe Twitter, Weibo și chiar de blogul oficial al companiei. Deci dacă este vorba de ceva atât de important ca un senzor integrat în display cu siguranță se va lăuda în curând.