Nokia pregăteşte şi un telefon entry-level

40

Aşa cum am mai notat, Nokia va reveni în 2017 pe piaţa smartphone-urilor. Va fi vorba de o revenire cu numele, finlandezii având din nou dreptul de a folosi brandul Nokia pe telefoane, după ce a vândut producţia de telefoane către Microsoft. O revenire doar cu numele, pentru că telefoanele vor fi produse în parteneriat cu un producător chinez. Deocamdată, încă nu ştim, cine le va produce.

 

Între timp, zvonurile continuă să curgă despre modelele ce vor fi lansate la anul. Se speculează că a pregătit deja două telefoane, dar iată că au mai apărut informaţii legate şi despre un al treilea telefon, de această dată, despre un model entry-level. Acesta a fost “depistat” în baza de date a celor de la Geekbench, rezultatele din testul de referinţă oferindu-ne şi câteva date despre specificaţiile modelului care poartă, deocamdată, numele de cod Nokia Pixel.

 

Testul care a fost rulat încă din data de 12 noiembrie a acestui an, ne arată că telefonul este dotat cu un procesor de la Qualcomm, cu doar 2 nuclee, tactat la 1,19 GHz, un GPU Adreno şi 1 GB memorie RAM. Din păcate, nu apar şi date despre spaţiu de stocare disponibil, dar cel mai probabil ar trebuie să vină 16 GB.

 

Suprinzător sau nu, deşi nu este cel mai bine dotat telefon, acesta va veni cu ultima versiune de sistem de operare de la Google, adică Android 7.0 Nougat.

 

Acest model ar putea completa gama de telefoane pentru Nokia, cel puţin pentru începutul anului 2017. Până acum s-a vorbit de modelul Nokia D1C, care pare să fie un model de clasă medie, s-a vorbit şi despre un model de top, iar acum vedem, cam cum ar arăta un model entry-level, în viziunea celor de la Nokia. Una destul de modestă.

 

Având pregătit câte un model pentru fiecare segment, Nokia pare gata de revenire. Rămâne să vedem dacă îşi va face reintrarea în scenă cu ocazia MWC 2017, eveniment care va avea loc la Barcelona, în intervalul 27 februarie – 2 martie.

Πηγή: Phone Arena