Nokia 9 ar putea fi lansat abia în septembrie, dar în august apare Nokia 8 Pro

- Adrian Ungureanu
390

Nokia 9 este de departe cel mai vehiculat nume în zvonurile legate de telefoanele pregătite de HMD Global, dar care nu s-a mai materializat niciodată. Cel puțin, nu deocamdată.

Între timp, HMD Global a lansat deja două versiuni de Nokia 8, ultimul fiind modelul Sirocco, prezentat la MWC 2018. Acesta ar fi fost modelul Nokia 9 pregătit pentru 2017, dar HMD nu a mai vrut să-l lanseze cu acest nume așa că a ales să fie adus pe piață ca o versiune îmbunătățită a lui Nokia 8.

Dar acum se reiau zvonurile legate de lansarea unui Nokia 9. Dar mai avem de așteptat. Acesta ar urma să aibă procesoare Snapdragon 845 și ar urma să aibă cameră foto principală formată din 5 senzori.

Lansarea acestuia, însă, se va produce în a doua parte a acestui an, abia prin luna septembrie, ceea ce pare că ar fi cam târziu, iar HMD Global are nevoie de un flagship cu Snapdragon 845 la bord.

Aici intră în calcul lansarea unei noi versiuni a modelului Nokia 8. Această versiune ar urma să se numească Nokia 8 Pro și va fi lansată ceva mai devreme, în luna august. Modelul Nokia 8 original a fost lansat în luna august anului trecut, deci pare plauzibil.

Dar, deocamdată, toate aceste informații rămân la nivel de zvonuri în condițiile în care lipsesc indiciile din surse oficiale.