Nokia 6 stabileşte un record în vânzări – stoc epuizat într-un singur minut

- Adrian Ungureanu
476

Prezentat în urmă cu aproape două săptămâni, Nokia 6, a devenit aproape instantaneu un succes în vânzări. Contextul a fost şi unul favorabil, în condiţiile în care, primul telefon Nokia din noua eră, a strâns 1 milion de persoane pe o listă de aşteptare a unui retailer chinez, din care 250.000 doar în primele 24 de ore.

În aceste condiţii cei de la JD.com, au rămas uimiţi să afle că în doar 1 minut stocul de telefoane Nokia 6 a fost deja epuizat.

Din păcate, cei de la JD.com. nu au declarat care a fost stocul de telefoane făcut pentru momentul lansării, care să ne putem face o imagine mai clară, dar ţinând cont că 1 milion de oameni s-au înscris pe o listă pentru a fi printre primii care să cumpere Nokia 6, chiar dacă a fost unul considerabil, era de aşteptat să se vândă repede.

Suprinzător este nivelul de interes strânit de acest telefon. Nu este cel mai puternic telefon de pe piaţă, iar la circa 245 de dolari, nu se numără nici printre cele mai ieftine telefoane din lume. Cel mai probabil, acest interes are legătură cu loialitatea faţă de brand al fanilor Nokia.